Procurorii DNA au luat decizia, după ce ce ieri, a fost făcut un flagrant la Baia Mare, unde fostul ministru Sorina Pintea ar fi primit 120.000 de lei șpagă.
"Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 29 februarie 2020, a inculpatei PINTEA SORINA, manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă ”Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare, județul Maramureș, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada decembrie 2019 – 28 februarie 2020, inculpata Pintea Sorina, în calitatea menționată mai sus, ar fi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanții unei societăți comerciale, în două tranșe, sumele de 10.000 de euro și 120.000 lei, care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziție publică ce avea ca obiect “proiectarea și executarea lucrărilor de amenajare bloc operator-sală chirurgie cardiovasculară și toracică și spații adiacente”, încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească cu societatea comercială.
Concret, inculpata ar fi primit banii respectivi în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu ca manager și ordonator de credite.
În data de 28 februarie 2020, după primirea sumei de 120.000 lei, activitate ce ar fi avut loc în biroul inculpatei din cadrul spitalului, s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
Inculpatei i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 29 februarie 2020, inculpata Pintea Sorina urmează să fie prezentată Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție", transmite DNA.
Vezi și:
Apare o nouă lege a pensiilor! Cine sunt cei care ar putea avea noi beneficii
E scandal mare în Ministerul de Interne! Marcel Vela, în fața procurorilor!
Dreapta-împrejur! Marea plecare din sistem
DNA a luat decizia! Ce se va întâmpla cu Sorina Pintea
Trending

02 marActual
Baza militară de la Deveselu a fost ridicată la nivelul de alertă „BRAVO” pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu

02 marPolitica
Călin Georgescu și-a făcut partid. Nume cu greutate printre fondatorii „România Românilor”

02 marActual
Andrei Caramitru strigă: 'PÂRNAIE. Multă pârnaie". Progresistul a găsit vinovații pentru problemele economice ale României

02 marActual
Domeniul care te face miliardar. Tot mai mulți oameni cu bani investesc în industria viitorului

02 marActual
Mircea Băsescu își dorește ca românii să nu-l mai identifice cu un infractor. Ce a făcut după ce a ieșit din pușcărie

02 marActual
Epoca AI e gata să înceapă. Șeful Microsoft recunoaște că prezența oamenilor nu mai e necesară

02 marActual
Efectele războiului din Orientul Mijlociu sunt mai grave decât se estima. Avertismentul unui reputat economist le dă fiori românilor: „Ne jucăm cu focul”

02 marExterne
Marea dilemă a lui Donald Trump. Președintele american nu știe pe cine să numească în fruntea Iranului după asasinarea ayatollahului Kamenei

02 marActual
A început cheta Patriarhului Daniel. Șeful Bisericii Ortodoxe Române îi îndeamnă pe credincioși să dea bani pentru finalizarea lucrărilor de pictură în mozaic ale Catedralei Naționale

02 marActual



