Dacă ai doar opt clase și te consideri destul de capabil să treci prin mai multe probe, poți aplica pentru locurile de muncă scoase la concurs de către Direcția Națională Anticorupție. Instituția caută muncitori necalificați în cadrul Serviciului investiții, achiziții și administrativ al Departamentului economico-financiar și administrativ.
Potrivit observator.tv, DNA caută trei angajați care să îndeplinească următoarele condiții:
Candidații trebuie să îndeplinească condițiile generale prevăzute de art. 3 din H.G. nr. 286/2011,:
- cetățenie română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic și European și domiciliul în România;
- cunoașterea limbii române, scris și vorbit;
- vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
- capacitate deplină de exercițiu;
- stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberare de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
- îndeplinirea condițiilor de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
- să nu fi fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
Vezi și Rupe NORMA! Cine este cunoscuta prezentatoare TV, cu o experiență de 10 ani în televiziune, care are afaceri de sute de mii de euro
precum și următoarele condiții specifice:
- studii generale (minim 8 clase);
Candidații trebuie să aibă disponibilitate pentru program prelungit, să dea dovadă de implicare și responsabilitate, să dețină abilități fizice necesare îndeplinirii atribuțiilor, imaginație tehnică și putere de concentrare.
Concursul/examenul va avea loc la sediul Direcției Naționale Anticorupție din București, str. Walter Mărăcineanu nr. 1-3, sector 1 și va consta în susținerea unei probe practice și a unui interviu, după cum urmează: 7 decembrie 2017, ora 10,00 – proba practică, constând în testarea abilităților și aptitudinilor practice; 12 decembrie 2017, ora 10,00– interviul, constând în testarea abilităților, aptitudinilor și motivația candidaților.
Vezi și EXCLUSIV! Acuzații fără precedent: CSM nu l-ar fi informat pe președintele Iohannis într-o problemă importantă
Kaufland dă o nouă lovitură: Mutarea prin care se va detașa simțitor de concurență
Un gigant american ‘atacă’ DACIA: Automobilul asamblat chiar în România, gata să detroneze noul Duster
DNA angajează muncitori necalificați: În ce domeniu și care sunt condițiile pentru a fi acceptat
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

circa 2 ore în urmăActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

11 minute în urmăActual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății
Articole Similare

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

22 marEconomie
Banii cash, sub plafon impus de UE. O nouă limită va intra în vigoare de la 1 iulie 2027

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie



