Documente din ancheta internă: Acuzații de bullying în Poliția Română! 'A primit de la colegii mei porecla Glovo'

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 28-03-2022 11:05

Actualizat: 28-03-2022 11:22

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Apar noi informații din ancheta care îl privește pe comisarul-șef Marin Dincă, șeful Poliției Mangalia. Sindicaliștii de la SIDEPOL îl acuză pe șeful Poliției Municipiului Mangalia de bullying. Potrivit celor relatate de sindicaliști, șeful Poliției Mangalia și adjuncții săi și-ar jigni subalternii, numindu-i „prost, incompetent, agramat” sau în referire la una dintre polițiste ,,dacă gândești ca o blondă”; „mai bine te făceai manichiuristă”. Mai mult, în anul 2021, acesta ar fi trimis singurul echipaj de Poliție Rutieră și patrula de Poliție Locală pentru a supraveghea o polițistă care se antrena într-o sală de sport, aceasta fiind amendată pentru încălcarea restricțiilor privitoare la pandemia de coronavirus. Ulterior, explică SIDEPOL, amenda a fost anulată în instanță. Conform unui document prezentat de sindicaliști, un polițist îl acuză pe comisarul-șef Marin Dincă că-l trimitea să cumpere mâncare. În momentul în care a refuzat să mai facă asta, această atribuție a fost preluată de scms. Buzescu Adelin, șeful Biroului Rutier Mangalia, care la nivelul instituției din care facem parte a primit de la colegii mei porecla Glovo”, se arată în documentul prezentat de SIDEPOL. La jumătatea lunii martie, Bugetul.ro scria că și sindicaliștii de la SNPPC lansează acuzații grave la adresa conducerii Poliției Municipiului Mangalia. SNPPC acuza că anumiți colegi polițiști, aflați în cadrul Poliției Mangalia, sunt „tratați ca slugi pe tarlaua moșierului-vechil”. La solicitarea Bugetul.ro, IPJ Constanța ne-a transmis că au fost demarate verificări prin Biroul Control Intern al instituției.


Vezi și EXCLUSIV Anchetă în interiorul Poliției Române! ‘Au fost demarate verificări prin Biroul Control Intern’

Referitor la solicitarea dumneavoastră, vă comunicăm faptul că, la nivelul instituției noastre, au fost demarate verificări prin Biroul Control Interna precizat, la 17 martie, pentru Bugetul.ro, inspectorul Andreea Iliescu, purtător de cuvânt al IPJ Constanța.




<<Climatul de muncă în cadrul Politiei Municipiului Mangalia, din cadrul Inspectoratului Judetean de Poliție Constanta, a devenit foarte tensionat odată cu numirea în funcție a actualei conduceri. S-a ajuns în aceasta situație din cauza atitudinii pe care șeful poliției și adjunctul o au față de lucrători prin limbajul folosit, de multe ori aceștia jignesc subalternii prin expresii de genul: prost, incompetent, agramat sau în referire la una din colege,, dacă gândești ca o blondă”; ”mai bine te făceai manichiurista,,

Pe parcursul anului 2021, a fost o situație în care timp de peste o oră au fost folosite efectivele în serviciu la nivelul Politiei Mangalia, respectiv singura patrula de poliție, singurul echipaj de politie rutieră și patrula de politie locală pentru a supraveghea o sala de sport, unde se antrena o colega, pe motiv că încalcă prevederile legale privind combaterea rasp Sars cov2. Colega a fost sancționată contravențional dar ulterior sancțiunea a fost anulata de instanță. Pe toată acesta perioada municipiul Mangalia a rămas neacoperit, toți polițiștii aflați în serviciu aflând se la sala de sport din dispoziția comenzii.

Mai mult decât atât, total ilegal și fără respectarea cadrului legal în vigoare, fără a avea vreo calitate și fără respectarea GDPR, conducerea Politiei Municipiului Mangalia supraveghează lucrătorii de poliție prin intermediul camerelor de supraveghere instalate de către Primăria Mangalia.

Comanda Poliției Mun. Mangalia insista sa că lucrătorii nu sancționeze cu avertisment și sa fie amenzi cu valoare existând și cazuri când a fost dispus și cuantumul amenzii, unul fiind pe data de 01.12.2021 când a fost sancționat reprezentantul unui local de alimentație publică pentru organizarea unei petreceri private.

Atitudinea comenzii este una de tip bullying și este de natură să intimideze și să timoreze lucrătorii prin folosirea Controlului Intern ca o amenințare în orice discuție sau cu orice prilej, ca exemplu dacă ai parcat autospeciala, în parcarea interioara a subunității, puțin oblic, în viziunea adjunctului, sau dacă te cheamă după terminarea programului cu foaia de parcurs, pentru a o verifica, și nu vii.

”Comandantul” a menționat ca Politia Mangalia nu este biserică, nu avem cruce pe instituție ca să dăm avertismente, menirea noastră este sa lucram la marginea societății la păduchi și plosnite. De multe ori este invaziv cu viața privată a lucrătorilor și aspecte personale din viață acestora. Pentru toate considerentele expuse anterior și nu numai, la sesizarea a mai bine de jumătate dintre lucrătorii Poliției Mangalia, încă din data de 27.02.2022 organizația noastră sindicală a informat conducerea Ministerului Afacerilor Interne si Inspectoratului General al Poliției Române, cu privire la derapajele acestui ”manager”, cele 2 lucrări fiind transmise spre soluționare la Biroul Control Intern-I.P.J. Constanța, care prin comanda unității, după analizarea celor sesizate, a dispus CERCETAREA PREALABILĂ a acestui șefuț>>.

Documentele prezentate de SIDEPOL:















Acuzațiile aduse de către SNPPC 


Poliția Mangalia – trecută ,,pe persoană fizică” (?)

Dincolo de actul managerial specific structurilor de Poliție – reglementat ca atare în diferite acte normative și definit în manuale -, dincolo de limitele firești ale disciplinei profesionale, mai apar, pe alocuri, apucături de vechil, incompatibile cu vremurile prezente.

În luna de grație februarie, a anului 2022, am aflat cu neplăcută surprindere faptul că anumiți colegi, și nu puțini, din Mangalia, sunt tratați ca slugi pe tarlaua moșierului-vechil, de către un șef municipal din Poliția Română, căruia nu-i pasă că polițistul, indiferent de grad, funcție și vechime, se află exclusiv în slujba legii, în folosul cetățenilor, comunității și al statului.

,,Domnul comandant”, din prea mult zel, manifestă adesea un comportament managerial cu tente dictatoriale, utilizează un limbaj agresiv-intimidant și face aprecieri discreționare (suntem decenți în exprimare – n.n.) vizavi de colegii săi, uitând faptul că aceștia sunt încadrați, asemenea lui, în organigrama Poliției Române și nu pe ștatul propriu de plată (de exemplu, le reamintește, în preajma zile de 14 ale lunii, că ,,le bagă banii pe card… deși nu-i merită”). Mnealui se crede ordonator de credite terțiar și, probabil, își dorește cu ardoare să devină secundar, poate chiar principal… că doar orice soldat poartă în raniță bastonul de mareșal, până la urmă… Să-i fie de bine, lui și celui ce-i poartă de grijă, protectorul spiritual, cum ar veni, dar să-și rafistoleze esențialmente comportamentul, că altfel își pierde bastonul pe drumul către ,,stelele cele mari”.
Nu ne lungim cu povestea, nici nu am fi publicat nimic despre o asemenea speță degradantă pentru Poliția Română, dacă nu am fi avut o bază credibilă de fundamentare a eseului nostru, generic și voalat, deocamdată, fără nominalizări, ca să nu ne arate lumea cu degetul. Este prerogativa altora (din IGPR, să zicem – în faza preliminară, sau chiar din MAI) să intre în detalii, fapt pentru care ne abținem de la rechizitorii jurnalistice, sperând că cei în drept vor dispune în consecință (fapt pentru care am și sesizat, în scris, conducerea IGPR – a se vedea atasamentul pdf).

O ultimă idee: se vorbește prin buricul târgului cum că astfel de ,,practici” le-a mai aplicat dumnealui și pe la o altă structură polițienescă, vecină și prietenă, unde a mai lucrat niște ani, inclusiv pe o funcție de conducere de nivel mic-mediu.

Lume rea…dar dacă o avea dreptate?”.

Vezi AICI sesizarea făcută de către Vasile Zelca, președintele SNPPC, către inspectorul general al Poliției Române, chestorul Benone Matei!
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri