Doi giganţi mondiali au decis să se alieze pentru o mega afacere ce le-ar putea aduce supremaţia în domeniu. Este vorba despre o înţelegere istorică între cei de la Carrefour şi un alt gigant foarte cunoscut. Aceştia au făcut totul public.
Este vorba despre o alianţă strategică pe termen lung cu grupul britanic Tesco. Dealul a fost pus la cale pentru domeniul achiziţiilor, la nivel global, pentru a reduce costurile. Acordul este cel mai recent parteneriat convenit în sectorul european al comerţului cu amănuntul, segment în care s-a implicat în ultimele luni şi gigantul comerţului electronic Amazon.com, scrie news.ro.
Alianţa retailerului francez Carrefour cu grupul britanic Tesco va include relaţiile strategice cu furnizorii globali, achiziţii în comun de produse sub brand propriu şi bunuri care nu sunt destinate recomercializării, se arată într-un comunicat al Carrefour. În ianuarie, Carrefour anunţase că va reduce costurile şi numărul personalului, în paralel cu creşterea investiţiilor în comerţul electronic şi căutarea unui parteneriat în China, într-un efort de a îmbunătăţi profitabilitatea şi veniturile şi de a depăşi companiile concurente din Franţa, în dezvoltarea produselor destinate cumpărăturilor onlime.
Tesco a anunţat la rândul său că parteneriatul va îmbunătăţi calitatea şi diversitatea produselor oferite spre vânzare şi va permite reducerea costurilor. ”Lucrând împreună şi profitând la maximum de experienţa şi capacitatea noastră în domeniul aprovizionării vom fi capabili să oferim clienţilor o posibilitate mai mare de a alege, o calitate şi o valoare mai bună”, a declarat directorul general al Tesco, Dave Lewis.
Vezi şi PSD şi ALDE vor salarii mai mari cu 25% pentru anumiţi bugetari: Cine sunt cei vizaţi
EXCLUSIV! Surpriză de proporții! Cine vrea să fure parlamentari de la PSD – întâlnire SECRETĂ între politicieni celebri!
Doi giganţi mondiali pregătesc alianţa anului: Cu cine se va alia Carrefour
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

22 marEconomie
Banii cash, sub plafon impus de UE. O nouă limită va intra în vigoare de la 1 iulie 2027

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie



