Se ascute lupta pentru supremație în statul român și se scot toate armele din dotare. Nume grele, ținute departe de politică prin dosare marca DNA, revin în prim plan, unul câte unul. Chiar dacă păreau doar file de istorie, acum sunt pregătiți să revină la butoane.
Dacă în PNL lupta pentru scaunul de lider este una în care se luptă cu scobitori, ei bine, în PSD s-a scos artileria grea. PSD a devenit în ultimii ani un partid de nezdruncinat și niciuna dintre încercările de a-i mai slăbi din forță nu a reușit. Și cum de fiecare dată social democrații au simțit zdruncinături, doar când s-a luptat din interior, așa se va întâmpla și de data aceasta. Sau cel puțin acesta pare să fie planul bine pus la punct.
Revenirea lui Gabriel Oprea în prim plan a fost una bruscă și neașteptată, el având în spate un dosar cu încărcătură emoțională puternică, cel al polițistului Bogdan Gigină. Dar cum scopul scuză mijloacele, fostul președinte al UNPR și-a făcut (re)lansarea în emisiunea lui Rareș Bogdan, care altă dată ștergea cu el pe jos. Nu și acum.
Surse politice au dezvăluit pentru bugetul.ro că înainte de a ajunge la Realitatea TV, Oprea a mers la o întâlnire secretă între mai mulți politicieni celebri, până nu demult cu mare greutate în PSD, cu scopul de a trasa liniile unui plan minuțios prin care să rupă cât mai mulți parlamentari de la PSD.
Așadar la întâlnire au participat Victor Ponta, Gabriel Oprea, Șerban Mihăilescu și Viorel Hrebenciuc. Aceștia vor să se coordoneze și să utilizeze resursele de partid din interior pentru a reuși să atragă cât mai mulți deputați și senatori de la PSD. Scopul este să slăbească PSD, să-l divizeze și apoi să-l reunească, dar fără Liviu Dragnea și protejații acestuia. Așadar la vremuri noi, aceiași oameni vechi.
Citește și...
EXCLUSIV! Cine l-a reactivat pe Gabriel Oprea în politică și de ce – detalii din culise. Pe cine susține acesa de fapt la prezidențiale
EXCLUSIV! Adevăruri nespuse din Spitalul Fundeni. Cât costă o viață pentru renumitul profesor doctor Irinel Popescu
Nepotisme în Guvernul Viorica Dăncilă? Noi numiri controversate în funcţii-cheie – cum poţi să ajungi consul
EXCLUSIV! Surpriză de proporții! Cine vrea să fure parlamentari de la PSD - întâlnire SECRETĂ între politicieni celebri!
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

31-10-2026 19:30Economie
Scenariul în care pensiile ar fi mărite de la 1 ianuarie 2027. Cât le-ar aduce în plus indexarea seniorilor

31-10-2026 22:00Economie
Au apărut roboții care fac treburi casnice în locul tău. Cât ar costa un astfel de dispozitiv și cât ar putea crește piața până în 2034
Articole Similare

24-05-2026 21:36Exclusiv
Apartamentele cu grad ridicat de siguranță la cutremur. Recomandări ale arhitecților când cumperi un imobil. EXCLUSIV

24-05-2026 19:46Exclusiv
Cât costă neglijență dentară în România, în 2026. Semnele timpurii pe care nu ar trebui să le ignori. EXCLUSIV

16-04-2026 18:30Exclusiv
Luna nouă în Berbec, fenomen rar după 3 secole. Fiecare zodie va fi influențată de astre, pe data de 17 aprilie 2026. EXCLUSIV

06-03-2026 19:15Exclusiv
Satul politicienilor milionari. În județul Prahova se află o localitate în care și-au găsit liniștea mai mulți oameni cu bani și funcții

19-02-2026 17:16Exclusiv



