Medicul Răzvan Constantinescu, unul dintre cei mai vehemenți contestatari anti-restricții, susține că interviul respectiv este o „oroare, absolut vomitiv”.
„RAZI TUDORI PE ULTIMA SUTĂ DE METRI
Îmi pare rău, interviul cu profesorul Sarafoleanu este realmente o oroare.
Absolut vomitiv, probabil cel mai grav delir din ultima vreme.”, spune Răzvan Constantinesu.
Prof. dr. Sarafoleanu: „Românul are în el cromozonul Gică Contra”
Doctorul Dorin Sarafoleanu, unul dintre marii specialiști în ORL ai României, a vorbit despre pandemia de coronavirus.
„Este un virus nou şi cu totul necunoscut pentru întreaga lume medicală a planetei. El a venit brusc. Ca toate marile epidemii care au făcut ravagii pe globul pământesc vine tot dinspre zona asiatică, nu s-a ştiut nimic despre el. Patologia gravă, mortalitate foarte mare şi aş putea spune că atât medicina românească cât şi medicina celorlalte ţări n-a prevăzut acest lucru”, a spus, la Antena 3, profesorul Sarafoleanu, o somitate medicală a României.
„Lumea medicală şi-a dat seama că trebuie să se unească(...). Toată lumea întreagă, mai ales cei reticenţi în ceea ce priveşte vaccinarea, de ce acest vaccin a apărut aşa repede, într-un an, în timp ce vaccinurile vechi, clasice, au apărut după 4-5 ani de zile. Răspunsul este foarte simplu.
Atunci nu exista inteligenţa artificială, nu existau mijloacele actuale de cercetare, nu se pleca de la acest nivel de cunoştinţe”, a precizat Dorin Sarafoleanu la emisiunea "Punctul de Întâlnire cu Radu Tudor".
„Masca te apără şi pe tine de virusul pe care un alt om ţi-l poate transmite şi îl apără şi pe cetăţeanul respectiv. E o invenţie extraordinară.
Dacă aş avea un talent literar aş ridica o odă măştii care a făcut cel mai mare serviciu în această pandemie, alături de marii specialişti al lumii în epidemiologie”, a punctat medicul de 85 de ani.
„Românul are în el cromozonul Gică Contra”, a mai spus acesta.


















