Mișcare importantă în domeniul agricol! După 12 ani în care nu a mai funcționat, aceasta a fost repornită. Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a făcut un anunț important.
Staţia de pompare a apei Jilava din cadrul Amenajării de irigaţii Berceni-Vidra-Frumuşani a fost repornită marţi, după 12 ani în care nu a mai funcţionat.
Pentru aceasta, a fost nevoie de o investiție de 1,3 milioane de lei realizată din bugetul Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF).
Staţia urmează să deservească o suprafaţă de aproape 10.000 de hectare în judeţele Ilfov, Giurgiu şi Călăraşi.
„Este o activitate continuă pentru a repune sistemul de irigaţii în funcţiune. Am fost peste tot în ţară - am fost la Iaşi, la Botoşani, am fost la Galaţi, la Brăila, peste tot şi ne vom duce peste tot unde avem graficul de execuţie a lucrărilor, cum este cazul aici şi cum va fi cazul săptămâna viitoare în altă parte. Lăsăm să fie o surpriză pentru dvs. Este o surpriză plăcută, pentru că punem în mişcare un sistem de irigaţii unde uitarea se cuibărise, iar dezordinea se instalase. Aţi putut vedea aici ce dezastru a fost la această staţie. Am venit aici cu domnul director general (Florin Barbu, director general al ANIF - n. r.) în februarie şi am văzut această staţie. Am fost şi la punctul de alimentare. Era dezastru. Dacă nu a funcţionat de 12 ani de zile, zidurile erau dărâmate, pompele erau ruginite, înţepenite, canalul acesta era pur şi simplu colmatat, nu mai era canal. A trebuit să refacă secţiunea de scurgere, să o cureţe ca să poată să vină apa aici, plus că la punctul acela de la Sabar, de alimentare, a trebuit să facă lucrări hidrotehnice", a declarat, marţi, la Jilava, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.
Daea a precizat că se află „într-un loc fericit azi, pentru că se construieşte în România", investiţia realizată de ANIF la această staţie din Jilava fiind de circa 1,3 milioane de lei.
„Ne aflăm într-un loc fericit azi, pentru că se construieşte în România. Avem 47 de amenajări din cele 48 pornite investiţiile, celelalte sunt în faze de pregătire a investiţiilor respective, în aşa fel încât toate cele 86 de amenajări pentru irigaţii să fie funcţionale în 2020. Am ajuns la 1,2 milioane hectare la această dată, continuăm şi vom continua şi la iarnă. Continuăm în alte zone ale ţării, o să vedeţi şi o să vă chemăm peste câteva zile, sper peste 20 de zile, cam aşa este graficul, dacă mintea mă ajută acum la această oră şi memoria îmi desenează traseul activităţii mele, până când se declanşează practic operaţiunea de punere în funcţiune a unei staţii foarte importante, care avea termen de punere în funcţiune în anul 2019. Iată că o facem cu un an mai devreme! Sunt lucrări importante peste tot în ţară şi se execută în etapa stabilită de fiecare", a explicat Daea.
Potrivit datelor furnizate de MADR, amenajarea de irigaţii Berceni Vidra Frumuşani a fost dată în folosinţă în 1978, având o suprafaţă deservită de 9.833 de hectare (ha), din care 7.300 ha în judeţul Ilfov, 1.822 ha în judeţul Giurgiu şi 711 ha în Călăraşi, 26 de kilometri de canale de aducţiune şi distribuţie şi un număr de 8 staţii de pompare din care o staţie de bază (SPA Jilava).
Staţia SPA Jilava nu a mai funcţionat timp de 12 ani, dar, la solicitarea fermierilor, în anul 2018, ANIF a executat din februarie şi până în prezent o serie de lucrări de curăţare a canalelor de irigaţii în lungime de 26 km, dar şi lucrări de decolmatare a canalului, prin programul de întreţinere şi reparaţii.
Alimentarea cu apă a staţiei de bază SPA Jilava se face gravitaţional de pe pe canalul Sabar. Staţia are în componenţă 5 agregate de pompare, cu o putere instalată de 1.600 KW şi un debit instalat de 6.530 mc/s.
Vezi și EXCLUSIV! Reacția Ecaterinei Andronescu cu privire la subiectul săptămânii: „Este convingerea mea fermă”
Vrea să revină la DNA! Detalii inedite despre noul personaj-Totul depinde de CSM
Lovitură grea pentru mii de români! Ce se va întâmpla de la 1 ianuarie
După 12 ani în care nu a mai funcționat, a fost repornită! Petre Daea a făcut anunțul
Trending

06 febActual
Înalta Curte avertizează Guvernul asupra independenței justiției după scrisoarea transmisă Curții Constituționale

06 febActual
Nervoasa Olguța Vasilescu, replică tăioasă pentru ministrul Apărării. Primărița nu e de acord cu acuzațiile lui Radu Miruță: „Cred că și cu busola în mână s-ar pierde prin Craiova”

06 febExterne
Țara europeană unde au fugit toți giganții auto din Europa. Germania, Franța, SUA sau Japonia au pierdut supremația

06 febActual
Vin geruri și zăpezi în final de februarie 2026. Prognoza meteorologică nu este cea mai optimistă

06 febActual
Păcăleala lui Ilie Bolojan pentru 2027. Impozitele se vor mări și anul viitor, în ciuda promisiunilor guvernanților

06 febActual
Falimentul bate la ușile Capitalei. Ciprian Ciucu nu mai știe ce să facă pentru a salva orașul de la un colaps financiar

06 febActual
Brandul de haine ieftine invadează Capitala. Unde se deschide primul magazin în care bucureștenii se vor putea bucura de prețuri mici

06 febSocial
Ministrul Muncii anunță noi forme de sprijin pentru pensionari. Vor putea primi până la 1.000 de lei

06 febActual
Sistemul e-SIGUR schimbă regulile pe șosele, iar șoferii vor deveni clienți constanți ai amenzilor

06 febActual
Se strânge lațul în jurul lui Robert Negoiță. Plasat sub control judiciar, edilul nu mai poate nici să-și continue activitatea în fruntea Primăriei Sectorului 3
Articole Similare

06 febSocial
Pensia de urmaș pentru copii. Cine are dreptul la acest sprijin și cum se calculează indemnizația

06 febSocial
Ministrul Muncii anunță noi forme de sprijin pentru pensionari. Vor putea primi până la 1.000 de lei

06 febSocial
DNA pune pe masă mai multe cazuri de corupție la nivel înalt, susține procurorul-șef Marius Voineag

06 febSocial
Categoria de pensionari care va primi despăgubiri din partea statului. Seniorii fuseseră taxați fără drept, după o serie de calcule eronate

06 febSocial



