Un român revenit în țară de sărbători a fost amendat de două ori în aceeași zi, de către Jandarmeria Română, după ce a fugit din carantină.
Bărbatul de 48 de ani revenise acasă din Belgia și a declarat, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, că va sta în carantină la o adresă din Galați.
După sărbători, bărbatul a fost prins de jandarmi de două ori în aceeași zi, părăsind carantina.
Astfel, el a fost amendat cu 1.000 de lei și 5.000 de lei, pentru încălcarea restricțiilor.
„Venit acasă de Crăciun, tocmai din Belgia, un gălățean în vârstă de 48 ani a declarat în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac că va sta în carantină la o adresă din municipiul Galați. După ce au trecut sărbătorile de iarnă, plictisit de cât a stat în casă, așa cum avea să le declare jandarmilor, bărbatul a părăsit adresa declarată și a ieșit pe stradă.
Întâmplarea a făcut să se întâlnească cu jandarmii, care l-au văzut ușor ezitant, motiv pentru care l-au legitimat. Surpriza jandarmilor a fost că bărbatul figura ca fiind în carantină, numai că el era pe stradă, iar din acest motiv i-au aplicat o sancțiune contravențională de 1.000 lei și i-au indicat să meargă la domiciliul declarat.
La numai trei ore, bărbatul s-a întâlnit din nou cu jandarmii, iar de această dată le-a spus oamenilor legii că nu crezut că avea să îi revadă, dar, socotelile de acasă nu se potrivesc cu cele din târg. A doua oară însă, jandarmii i-au aplicat o sancțiune în cuantum de 5.000 lei și au informat Direcția de Sănătate Publică Galați.
Jandarmeria Galați, cu siguranță, pentru fiecare!
Suntem la datorie!”, informează Jandarmeria Galați.
După ce a fugit din carantină, un român venit acasă de Crăciun a fost amendat de două ori în aceeași zi de jandarmi
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 05-01-2022 15:40
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



