Guvernul PSD a picat săptămâna trecută, după ce Parlamentul votat moțiunea de cenzură depusă împotriva Cabinetului Dăncilă.
Acum, un cunoscut personaj, demis de Guvernul PSD, se întoarce într-o funcție-cheie.
Este vorba despre Marius Chiper, care a revenit, luni, pe postul de director general interimar al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR Sa.
„Compania Națională de Căi Ferate CFR SA vă informează că luni, 14 octombrie 2019, membrii Consiliului de Administrație l-au numit pe domnul Marius CHIPER, director general interimar.
Marius CHIPER, de profesie inginer și cu o experiență profesională de 25 de ani în sectorul feroviar, a ocupat până în prezent funcția de director general adjunct Investiții din cadrul companiei, iar din poziția de director general interimar, funcție deținută și în perioada 2015-2017, va coordona întreaga activitate a CNCF CFR SA, compania naţională care administrează şi gestionează infrastructura feroviară publică.
Menționăm faptul că această decizie a fost luată după revocarea din funcția de director general interimar a domnului Constantin AXINIA”, anunță compania.
Chiper a fost demis în anul 2017, de ministrul Transporturilor de atunci, Felix Stroe.
După ce trenul în care se afla a avut o întârziere de aproximativ o oră, Stroe a decis, în 2017, să-l demită pe Chiper.
Vezi și
EXCLUSIV Cel mai negru scenariu pentru Tăriceanu: Ar putea fi ‘devorat’ de DNA! Undă verde din partea liberalilor
Vești importante pentru toți șoferii- Ce se întâmplă cu prețul polițelor RCA
O bancă importantă din Romania vrea să atragă mai mulți clienți! A lansat un nou credit ipotecar
După ce Guvernul PSD a picat, un cunoscut personaj se întoarce într-o funcție-cheie! Decizia s-a luat azi
Trending

12:00Sport
Afacerea reînviată de nepotul lui Mircea Lucescu. Il Luce era clientul său fidel, dar și Răzvan

08:00Actual
Sâmbăta Mare, tradiții și superstiții. Ce este bine să faci în această zi

18:30Politica
Fotografia cu Nicușor Dan care i-a adus un val de critici, înainte de Paște. Unde a fost surprins președintele și ales ales cu cine. FOTO

15:00Actual
CNAIR anunță restricții de circulație până pe 13 aprilie 2026. Lista completă de drumuri vizate și ce amendă primești

40 minute în urmăEntertainment
Obiceiu bizar pe care îl aveau Elena și Nicolae Ceaușescu de Paște. Sărbătoreau atipic Învierea
Articole Similare

10 aprSocial
Actul pe care nimeni nu are voie să ți-l mai ceară. Este lege, se ia amendă

10 aprSocial
Pensie nouă în România. Proiectul de lege care ar trata pensionarii ca în SUA este în Parlament deja

03 aprSocial
Dosar medical online. CNAS anunță că toți românii vor avea acces la date din confortul casei

02 aprSocial
Minivacanță pentru angajații din România. Zile libere rămase din 2026

31-03-2026 15:01Social



