Ioana Băsescu, fiica fostului președinte Traian Băsescu, a fost condamnată la 5 ani de închisoare cu executare, la începutul lunii martie, în dosarul privind finanțarea campaniei prezidențiale din 2009. Decizia nu este, însă, definitivă.
Traian Băsescu a reacționat luni, 5 aprilie, la Realitatea PLUS, cu privire la condamnarea la 5 ani de închisoare cu executare primită de fiica sa.
„Încă n-am văzut om condamnat la 5 ani de închisoare, pentru că a instigat, fără să primească vreun ban, fără să fi luat ceva.
În schimb, am văzut foarte mulți care au furat milioane și care sunt bine-mersi. Nu-i atinge nimeni”, a declarat Traian Băsescu, în emisiunea lui Laurențiu Botin.
Ioana Băsescu, fiica lui Traian Băsescu, și Elena Udrea au fost condamnate la închisoare cu executare. Ioana Băsescu a primit cinci ani de închisoare cu executare.
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a fost condamnată la 8 ani de închisoare cu executare. Decizia nu este definitivă.
Totodată, în același dosar, jurnalistul Dan Andronic a fost achitat.
Fostul ministru Elena Udrea a fost condamnată, marţi, 2 martie, de Curtea de Apel Bucureşti la 8 ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la luare de mită şi spălare a banilor în dosarul privind finanţarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2009, scrie Agerpres.
Udrea a primit mai multe pedepse, cuprinse între 3 şi 6 ani, pentru săvârşirea celor două infracţiuni. Instanţa le-a contopit, iar la condamnarea cea mai grea, de 6 ani, a fost adăugat un spor, urmând ca ea să execute în final 8 ani închisoare.
Ioana Băsescu, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, a fost condamnată de Curtea de Apel Bucureşti la 5 ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor în dosarul privind finanţarea campaniei electorale de la alegerile prezidenţiale din 2009.
Ioana Băsecu a primit o pedeapsă de 3 ani pentru instigare la delapidare şi două pedepse pentru instigare la spălarea banilor, de 3 şi 5 ani, acestea au fost contopite, rezultând o condamnare finală de 5 ani cu executare.
Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.
După ce Ioana Băsescu a fost condamnată la 5 ani de închisoare, Traian Băsescu reacționează: 'N-am văzut om condamnat la închisoare doar pentru instigare, fără să fi luat vreun ban'
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



