Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a comentat deznodământul alegerilor pentru șefia Partidului Național Liberal.
Potrivit Elenei Udrea, atâta vreme cât lângă Florin Cîțu sunt oameni precum Emil Boc, PNL-ul a făcut o alegere corectă în privința președintelui partidului.
„Ca politician cred că Florin Cîțu este la început de drum, ocupă o funcție prea mare pentru experiența pe care o are, însă am încredere în cei care îl susțin. Atâta vreme cât lângă Cîțu este Emil Boc, spre exemplu, cu o experiență de om politic uriașă și de om de administrație - primar, prim-ministru - eu cred că PNL a avut dintre cele două opțiuni, opțiunea corectă”, a declarat Elena Udrea, conform Știripesurse.ro.
Întrebată de ce crede că președintele Klaus Iohannis a renunțat să-l susțină pe Ludovic Orban, Udrea a precizat că nu cunoaște relația pe care o avea cei doi înainte de afirmațiile șefului statului.
„Nu am detalii despre intimitățile dintre PNL și Klaus Iohannis. Faptul că în jurul domnului Cîțu sunt oameni în care am totală încredere este suficient să spun că votul PNL a fost în direcția corectă având în vedere candidații”, a precizat Udrea.
Vezi și După Congresul PNL, polițiștii fac dezvăluiri din interior! Au reapărut planurile de amenzi pentru nepurtarea măștii de protecție: ‘Mai milițienesc ca niciodată’
Elena Udrea dezvăluie asul lui Florin Cîțu! De ce PNL-ul a votat în 'direcția corectă' la Congres: 'Atâta vreme cât lângă Cîțu este Emil Boc'
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 27-09-2021 15:44
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

02 octEconomie
Cele 10 case gratis pe care Auchan le oferă românilor, chiar dacă le sunt sau nu clienți. Campanie cu Habitat for Humanity, la 2 decenii pe piața din România

02 octPolitica
Mircea Geoană, varianta surpriză pentru premier? Ce spun sursele din PSD despre o posibilă nominalizare

02 octEntertainment
Cât este valabil un bilet de trimitere. După acest termen, pierzi dreptul la consultație gratuită

02 octEconomie
Salariul minim brut crește de la 1 ianuarie 2027. Calcule brute-net și impactul pentru angajați

02 octActual
Fără amendă pentru șoferii cu TrollRO. Dacă aplicația are erori, nu se percep sancțiuni

02 octHoroscop
Horoscop financiar 2 octombrie 2026: Cum stai cu banii

02 octPolitica
Alegeri anticipate 2026. Cine ar câștiga și cât ar costa organizarea, conform sondajelor recente

02 octPolitica
UDMR și lista completă de condiții pentru a intra la guvernare. Ce mai cere Kelemen Hunor

02 octPolitica
Suspendarea lui Nicușor Dan. Cât de reală este amenințarea AUR și câte voturi ar trebui strânse

02 octEconomie
Prețul pâinii, uleiului și zahărului explodează în octombrie 2026. Ce s-a scumpit cel mai mult
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



