Elevii se revoltă: Statul român nu e nici pe departe pregătit

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 01-09-2020 21:45

Actualizat: 01-09-2020 20:57

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro



Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) susține, după declarațiile de marți făcute de ministrul Sănătății, că statul nu este pregătit pentru deschiderea anului școlar și a pasat sarcina de a cumpăra materiale de protecţie sanitară către autorităţile locale.




Consiliul Naţional al Elevilor a transmis marţi, printr-un comunicat de presă, că multe consilii locale nu vor avea bani pentru cumpărarea materialelor de protecţie sanitară destinate elevilor şi profesorilor. De asemenea, CNE spune că şcolile vor avea la dispoziţie doar două zile pentru a pregăti începerea anului şcolar, scrie News.ro.

"Încă din luna aprilie a acestui an, Guvernul României a început să lanseze în spaţiul public promisiuni şi supoziţii cu privire la începerea anului şcolar 2020-2021. În ciuda acestui fapt, acum, la mai puţin de două săptămâni până la începerea cursurilor, statul român nu e nici pe departe pregătit pentru deschiderea anului şcolar. Sarcina de a achiziţiona materiale de protecţie a fost pasată autorităţilor locale, urmând ca aceste achiziţii să fie decontate de la bugetul de stat. Perioada de depunere a cererilor de decontare începe, însă, în luna decembrie. Multe consilii locale nu au bugetul necesar pentru a realiza aceste achiziţii, iar acest fapt va determina apariţia discrepanţelor în ceea ce priveşte nivelul de siguranţă din diferite unităţi de învăţământ", a arătat CNE.


Citește și:


SURSE Dedesubturile ultimei execuții făcute în PSD. Ce se ascunde în spatele primei decapitări făcute după eșecul moțiunii de cenzură


Noi achiziții de lux făcute de SPP: Mașini blindate cumpărate de la Ioan Rus și Ion Țiriac


EXCLUSIV Mega-licitație organizată de Poliția Română, în septembrie! Peste 10 milioane de euro, puse la bătaie!
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri