Anchetatorii din Brașov au făcut rețineri pe bandă în cazul unei escrocherii ce a creat în prejudiciu estimat la 600.000 de lei. Cum au reușit suspecții să își acopere urmele timp de aproape un an.
Cum au fost lăsați zeci de români fără bani
O nouă metodă de înșelăciune a fost descoperită de oamenii legii. Până acum, zece persoane au fost puse sub acuzare într-un dosar de fraude bancare intrumentat de procurorii din Brașov.
Potrivit anchetatorilor, membrii grupării contactau victimele și le spuneau că au fost sesizate operațiuni suspecte, că din conturile lor bancare fuseseră făcute plăți nepermise. Oamenii erau apoi redirecționați către un „Call Center”, unde vorbeau tot cu un membru al grupării. Astfel, erau obținute date bancare sensibile ale titularilor de cont.
Grupul infracțional se folosea apoi de informațiile victimelor și făcea plăți din conturile acestora în conturi ale infractorilor sau ale unor apropiaţi. Sumele tranzacționate erau cuprinse între 4.000 și câteva zeci de mii de lei.
Te-ar putea interesa și: Noua escrocherie care te lasă printr-un apel fără niciun ban în cont! Infractorii se folosesc de inteligența artificială pentru a clona vocea
Cum își păcăleau victimele
Pentru a se pierde urma banilor furați, erau transferați din cont în cont. Operațiunile au fost făcute nu doar pe teritoriul României, cât și în state membre UE sau din afara spațiului european.
Prejudiciul este estimat la 600.000 de lei, de la 51 de victime din România.
Dosarul vizează infracţiuni de înşelăciune şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos prin modul de operare „smishing”. Metoda de escrocherie folosește trimiterea de mesaje false victimelor, create în așa fel încât să imită comunicări de încredere de la companii mari şi cunoscute.
„În fapt s-a reţinut că începând cu luna octombrie 2023 făptuitorii transmiteau mesaje text prin care informau persoanele vătămate faptul că pe contul bancar au o plată în aşteptare către un comerciant, fiind îndrumaţi să apeleze un număr de telefon asociat cu banca.
Având reprezentarea că situaţia expusă este una reală, persoanele vătămate apelau numărul indicat, ocazie cu care intrau în legătură cu o persoană care se recomanda că fiind funcţionar bancar.
În cadrul discuţiilor telefonice autorii obţineau datele cardurilor bancare, pe care le foloseau pentru a efectua tranzacţii frauduloase”, au transmis, duminică, anchetatorii.
Te-ar putea interesa și: Noua escrocherie care te lasă fără niciun ban în cont! Care este metoda folosită de infractori
















