Președintele PMP, Eugen Tomac, a anunțat faptul că a reușit să înceapă un nou proces la Curtea de Justiție a Uniunii Europene privitor la refuzul Austriei de a primi România în Schengen. Tomac se folosește de dreptul Uniunii Europene și a dat în judecată Consiliul European pentru lipsa de acțiune în acest dosar.
Drept urmare, Tomac explică faptul că o dată cu acest nou proces, oamenii de afaceri din România care se consideră nedreptățiți că nu au acces pe piața liberă a Schengen se pot alătura demersului și pot solicita despăgubiri Austriei.
”Pe 8 decembrie anul trecut, Consiliul Miniștrilor de Interne din Uniunea Europeană a avut pe ordinea de zi propunerea de a elimina frontierele interne pentru România, Bulgaria și Croația, propunere acceptată doar în cazul celei din urmă. Din momentul deciziei de a primi doar un stat din cele trei în spațiul Schengen s-a creat un conflict juridic care trebuie clarificat în justiția europeană.
Practic, în ședința JAI din 8 decembrie 2022, negocierea politică trebuia făcută în acord cu recomandările Comisiei Europene și ale Parlamentului European, care au cerut la unison admiterea tuturor celor trei state în spațiul Schengen.
Consiliul însă a luat două decizii: a acceptat Croația, stat care îndeplinește criteriile din 2021, dar a respins România și Bulgaria, state care îndeplinesc condițiile de a fi acceptate în Schengen din 2011!
În acest caz, regula unanimității a fost aplicată discriminatoriu, încălcându-se mai multe articole din Tratatul Uniunii Europene (TUE), Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (TFUE) și, de asemenea, principii fundamentale ale dreptului european.
Acest conflict juridic trebuia reclamat de către Guvernul României, printr-o acțiune în anulare, în baza art. 263 din TFUE, întrucât s-au încălcat norme fundamentale de procedură și a fost încălcat Tratatul de aderare al României la Uniunea Europeană printr-un abuz de putere din partea Austriei. Acțiunea trebuia formulată în termen de două luni, conform prevederilor din TFUE.
Întrucât statul român nu a reclamat acest conflict juridic și având în vedere că art. 263 din TFUE permite formularea acțiunilor la CJUE în nume propriu, am depus acțiunea în ultima zi în care decizia Consiliului JAI din 8 decembrie putea fi reclamată. Astfel, am deschis, la 6 februarie 2023, o acțiune la CJUE împotriva Consiliului UE în calitate de deputat în Parlamentul European.
Tot atunci, am lansat etapa premergătoare unei acțiuni în baza art. 265 din TFUE și am solicitat în mod oficial Consiliului Uniunii Europene să acționeze întru aplicarea integrală a dispozițiilor acquis-ului Schengen în România.
Această procedură este obligatorie, iar Consiliul trebuie notificat înainte de a reclama la CJUE constatarea abținerii de a acționa a unei instituții europene, atunci când aceasta avea obligația de a o face.
Având în vedere că, în termen de două luni, Consiliul UE trebuia să-și clarifice poziția cu privire la nelegalitatea abținerii, iar Consiliul JAI avea obligația să pună capăt abținerii de a acționa, luând măsurile adecvate, răspunsul primit de la Consiliu în aprilie 2023 s-a dovedit evaziv și nesatisfăcător. Și asta pentru că și-a menținut în mod explicit refuzul de a acționa, în pofida termenilor trimiterii noastre preliminare. Această poziție a Consiliului constituie o lipsă persistentă de acțiune, dând astfel naștere dreptului nostru de a ne adresa CJUE.
În acest sens, am formulat o nouă acțiune, în baza art. 265 din TFUE, prin care reclamăm încălcarea prevederilor Tratatelor prin abținerea de către Consiliul Uniunii Europene de a acționa în sensul integrării României în spațiul Schengen.
Acțiunile pe care le-am depus la CJUE ne permit să invităm persoanele juridice române să se alăture demersului nostru. Orice persoană juridică română care consideră că îi este afectată activitatea și îngrădită libertatea de mișcare a bunurilor în spațiul UE se poate alătura ca parte în proces. Companiile românești pot solicita, în cadrul acestui proces, inclusiv despăgubiri, întrucât le este îngrădit accesul pe Piața Unică Europeană printr-un abuz de putere din partea Austriei.
Consider că trebuie să utilizăm toate instrumentele pe care ni le pune la dispoziție Uniunea Europeană pentru a corecta nedreptatea pe care un stat membru precum Austria o întreprinde fără niciun motiv rațional la adresa României.
Precizez, de asemenea, că acțiunea formulată în data de 6 februarie la CJUE, prin care reclamăm acest abuz de putere al Austriei, se bucură de o poziție favorabilă din partea Comisiei Europene.”, arată Eugen Tomac.
Eugen Tomac a început un nou proces la Curtea de Justiție a Uniunii Europene! România poate cere despăgubiri Austriei, pentru că nu suntem în Schengen
Trending

01 noiSocial
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

01 noiEconomie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

01 noiEconomie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

01 noiSocial
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

01 noiEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

01 noiEconomie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

01 noiHoroscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună

01 noiEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

01 noiSocial
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



