EXCLUSIV CCR se eschivează! Ce spune Curtea Constituțională despre eliminarea pensiilor speciale

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 20-12-2019 09:57

Actualizat: 20-12-2019 22:24

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

În contextul în care în spațiul au apărut o serie de controverse privitoare la eliminarea pensiilor speciale de către Guvernul Orban, Bugetul.ro a contactat Curtea Constituțională a României.


La 9 decembrie, i-am întrebat pe cei de la CCR dacă, în cazul în care se vor face excepții privitoare la magistrați și militari (n.r. - la acea dată, se vorbea că și magistrații vor rămâne cu pensie specială, nu doar militarii, așa cum s-a hotărât de curând), pensiile speciale mai pot fi eliminate și dacă nu apare un conflict discriminatoriu, iar respectivul act normativ să fie declarat neconstituțional.


Vezi și
SURSE Totul pentru multinaționale! Guvernul Orban ar urma să desființeze ANPC-ul! ‘Li se pune călușul în gură’


CCR ne-a transmis că
solicitările noastre nu sunt solicitări ale unor informații de interes public în sensul stabilit de prevederile Legii nr.544/2001 și, totodată, instanța de contencios constituțional nu poate fi învestită cu o astfel de analiză în baza prezentei solicitări.

CCR a precizat, pentru Bugetul.ro, că „în conformitate cu prevederile art. 2 lit. b) din Legea nr. 544/2001, instituția noastră are obligația de a vă asigura accesul liber la informațiile de interes public, informații care există și privesc activitățile sau rezultă din activitățile Curții Constituționale” și că „solicitările dvs. vizează învestirea și interogarea Plenului Curții Constituționale cu analiza situațiilor ipotetice”.

Răspuns integral primit de la CCR de Bugetul.ro:


„Curtea Constituțională poate fi sesizată doar pentru cazurile expres prevăzute de art.146 din Constituție și numai în condițiile stabilite de Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010. Având în vedere dispozițiile exprese ale art.3 alin.(1) din legea de organizare potrivit cărora „atribuțiile Curții Constituţionale sunt cele stabilite de Constituție și de prezenta lege”, aceasta se pronunță doar atunci când este legal sesizată și în limita competenței sale, potrivit regulilor aplicabile fiecărei categorii de atribuții.

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 2 lit. b) din Legea nr. 544/2001, instituția noastră are obligația de a vă asigura accesul liber la informațiile de interes public, informații care există și privesc activitățile sau rezultă din activitățile Curții Constituționale. Or, solicitările dvs. vizează investirea și interogarea Plenului Curții Constituționale cu analiza situațiilor ipotetice referitoare la ”dacă este posibilă eliminarea pensiilor de serviciu, exceptându-le pe cele ale magistraților, respectiv pe cele ale militarilor, și dacă ”Nu apare un conflict discriminatoriu? În cazul în care ar fi atacată la CCR, o astfel de lege nu ar putea fi declarată neconstituțională?”. Ca atare, vă comunicăm că solicitările dvs nu sunt solicitări ale unor informații de interes public în sensul stabilit de prevederile Legii nr.544/2001 și, totodată, instanța de contencios constituțional nu poate fi investită cu o astfel de analiză în baza prezentei solicitări.

Vezi și SURSE Ordin de la Ludovic Orban și Marcel Vela?! A început operațiunea ‘Trierea’

Biserica a declarat razboi serialului Netflix

Vești importante! Ce se întâmplă cu acești bani începând cu anul 2020

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri