Europarlamentarul PNL l-a acuzat pe Barna că vine cu „politicianisme ieftine” și a avertizat serios că, dacă USR-PLUS va continua cu „atacurile murdare”, o viitoare alianță nu va mai fi posibilă.
„E regretabil că domnul Barna vine cu politicianisme ieftine, în debut de precampanie electorală și îl acuză pe cel pe care îl apăra până mai ieri de lucruri în care nici măcar el nu crede, ci, probabil, consultanții domniei sale. Mă întreb cum vrea domnul Barna să colaboreze cu președintele României, post 24 noiembrie, atâta timp cât a început cu atacuri care îmi amintesc de debutul campaniei electorale din 2014, dar în care se confruntau un reprezentant al stângii, de la care eu nu am, nu am avut și nu am așteptări, și un reprezentant al dreptei.
E problema dânsului ce vrea să facă, dar nu cred că această retorică ajută pe cineva și în niciun caz nu ajută dreapta, iar să vorbești de Klaus Iohannis ca un reprezentant al celor care timp de 30 de ani au adus România în situația în care este astăzi este, cel puțin, regretabil, dacă nu de rea-credință.
Domnul Barna locuiește, din câte știu eu, în orașul pe care l-a condus Klaus Iohannis 16 ani și pe care l-a transformat în mod vizibil, cu un talent managerial, extraordinar și prin atragerea de fonduri europene. Cred că ultimii care i-ar putea aduce astfel de acuze ar fi tocmai sibienii și tocmai un sibian care știe exact cum a arătat orașul său înainte de Klaus Iohannis și cum arată acum orașul, după cele patru mandate ale lui Klaus Iohannis”, a declarat, pentru Bugetul.ro, Rareș Bogdan.
„Dacă vor continua cu aceste atacuri murdare, va fi din ce în ce mai greu să colaborăm, pentru că Partidul Național Liberal nu i-a atacat și n-o să-i atace, vă asigur de asta. Dacă sunt lideri locali, unde au existat atacuri, au fost strict reglaje de conturi la nivel local, dar politica aceasta nu a fost îmbrățișată de politica partidului și de liderii naționali ai PNL. Eu am militat și militez pentru ca PNL să se bată cu cei care azi îngroapă România, cu PSD și nu cu cei din partea dreaptă a eșichierului politic.
Speram ca și cei din USR să înțeleagă acest lucru, că dușmanii României nu sunt în dreapta, sunt în stânga și se află în Palatul Victoria și în majoritatea parlamentară. Poate m-am înșelat. Să sperăm că încă nu, speranța moare ultima”, a precizat, pentru Bugetul.ro, liberalul.
Anterior, Dan Barna a afirmat că preşedintele Klaus Iohannis este un om bun, dar este reprezentantul clasei politice care a adus România în această situaţie şi crede că este nevoie de „aer proaspăt” la Palatul Cotroceni
„Este nevoie la Cotroceni de un aer proaspăt şi de o energie nouă pentru ceea ce înseamnă viitorul României pentru că într-adevăr preşedintele României nu conduce Guvernul, nu trage apă în comunităţi şi nu repară şcoli, dar preşedintele României poate să dea viziunea despre unde merge această ţară şi dacă el este prezent în viaţa de zi cu zi a comunităţii, nu doar în situaţii de criză, chiar putem să redirecţionăm dezvoltarea României spre ceea ce înseamnă Europa, spre ceea ce înseamnă lumea modernă şi spre ceea ce înseamnă o ţară în care vrem să trăim şi în care tinerii vor să rămână”, a spus Barna.
Întrebat ce are să-i reproşeze actualului preşedinte, prezidențiabilul USR-PLUS a replicat: „Preşedintele Iohannis este un om bun, dar este reprezentantul clasei politice care ne-a adus în această situaţie. Milioane de români sunt în afara României pentru că timp de 30 de ani clasa politică toată şi de o parte şi de cealaltă a funcţionat în afara legăturii comunitare”.
Vezi și Mega-lovitură! Mii de angajati riscă să rămână fără salarii
Am aflat! Ce avere are Nicolae Moga, noul ministru de Interne














