O polițistă din Pașcani, Andrada Voicu, a publicat, pe pagina de socializare, o poezie-manifest, în care a făcut praf sistemul.
Puțini își mai amintesc că Andrada Voicu a fost implicată într-un grav accident de circulație, în anul 2018, fiind la un pas de moarte.
La un an de la petrecerea accidentului, aceasta a avut o ieșire publică, pe pagina de socialzare, dezvăluind că tatăl său a murit, după ce a auzit de accidentul său.
„Mașinile morții. Cu astfel de autoturisme sunt trimiși unii polițiști la evenimente. Neinscripționate, cu semnale luminoase/acustice neomologate.
În timp ce pe pagina oficială a Poliției Române se postează în fiecare zi fotografii cu domnișoare care au buzele uuuun pic mai mici decât colacul de la wc, cu dinți perfect aliniați si zâmbete mișto, cu autoturisme noi si sclipitoare, noi ne pierdem dinții, picioarele, viețile, de parcă la începutul școlii de poliție am semnat contract cu moartea, nu cu instituția în sine.
Cui îi pasă de faptul că stăm internați la ATI cu fracturi deschise, cu dureri sfâșietoare, cu hemoragii cerebrale, rugându-ne pentru viețile noastre și așteptând să treacă perioada critică, pentru a ști sigur că vom scăpa cu viață?
Cui îi pasă că tata a murit după ce a auzit de accidentul meu?
Nimănui. Toți cei „mari” care ne-au asigurat de sprijinul lor, ne-au întors spatele și ne-au lăsat amanet. Nu ne mai întreabă nimeni dacă suntem/vom mai fi oameni normali, sau dacă am rămas cu sechele. Nu îi pasă nimănui că cel puțin un an din vietile noastre ne va fi furat de spitalizări, operații și recuperare.
Domnilor/doamnelor care ne conduceți, îl mai țineți minte pe colegul nostru de la Suceava, care a fost injunghiat de zeci de ori? Dar pe ceilalți colegi care au murit cu zile? Căci noi ne aducem aminte și aprindem lumânări pentru ei. Ați vuit în toată țara, că veți face, că veti drege, că ne veți ajuta cu legi care să ne protejeze, că vom avea dotări și mașini care să ne ofere siguranță. Ați făcut căcatul praf. Situația e aceeași în fiecare zi.
Domnilor/doamnelor care ne conduceți, dumneavoastră aveți impresia că cerem prea mult?
Eu sunt de părere că îmi cer doar dreptul la viață. Că nu trebuie să ne facem serviciul în sicrie pe 4 roți.
Nu vreau să mor la serviciu din cauza incompetenței unora. Mai am o viață lungă(sper eu) în față și vreau să mi-o trăiesc decent si frumos. Nu cu frica de-a urca într-o cocină cu pretenție de mașină.
Îmi doresc din tot sufletul să existe karma, iar celor vinovați de situația in care ne aflăm noi, „talibanii” din stradă (așa cum ne numea un superior), să li se intoarcă. Eventual, să le iasă pe ochi.
Iar celor care se bucură atunci când află despre faptul ca polițiștii mor cu zile, le doresc sănătate. Că-i mai bună decât toate”, este mesajul postat de Voicu, în luna mai.
Poezia-manifest a Andradei Voicu
Atârnăm de-un fir de ață.
#rezistăm, dar ce folos,
Când suntem mințiți pe față
Și toate-s cu susu-n jos?
Și murim de frig și sete
Și ne trec prin corp fiori
Când ni se citesc pamflete
Cu și despre infractori.
Plângem și ne cerem dreptul
De-a trăi civilizat,
Însă nu-i emis decretul-
Cică trebuie semnat.
Cine morții voștri sunteți,
Să vă bateți joc de noi?
Și de ce tot voi vă plângeți
Când vă batem cu noroi?
Voi nu meritați nici țara
Și nici apa ce o beți
Colcăiți de haimanale
Și corupți cu epoleți!
Colcăiți de-atâta fală
Și ieșiți pe post trumfași,
Când de fapt, băgăm de seamă,
Sunteți „decât” proști și lași.
Ne-ați furat dreptul la viață!
Cine dracu’ sunteți voi,
Să ne râdeți nouă-n față,
Și să ne huliți pe noi?
Ia stați jos și luați aminte:
România nu-i a voastră!
Profitați de bunătatea
Și de neputința noastră
Ne-ați mâncat pe dinăuntru
Și ne-ați pus în inimi smoală,
Ați venit aici cu gândul
Să vă transformați în boală.
Ați și reușit, pesemne,
Să îmbolnăviți poporul
Însă azi, poporul geme
Când își vede tricolorul.
Doar atât ne mai rămâne:
Să ne luăm în piept cu boala
Hai, deșteaptă-te, române,
Că ne fură ăștia țara!
Vezi și
