Vineri, 15 octombrie, Bugetul.ro a realizat un interviu cu președintele Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu. Am vorbit cu Vasile Dîncu despre criza politică și sanitară, despre acuzațiile pe care i le aduce fostul șef PSD, Liviu Dragnea, despre referendumul privind demiterea lui Clotilde Armand, despre carantinarea marilor orașe, precum și despre o posibilă intrarea la guvernare a PSD.
R: Că tot ați pomenit de Liviu Dragnea. În ultima vreme v-a adus mai multe acuzații. A vorbit de „Sufrageria 2”, pe modelul Gabriel Oprea. Cum comentați aceste acuzații?
V.D.: Astea sunt minciunile unor penali, unor oameni care au încercat să penetreze sistemul și nu le-a reușit. Îmi pare rău că Liviu Dragnea… care s-a tot chinuit să ajungă să cumpere sistemul, să intre în „Frăție”, sunt cunoscute episoadele cu pârjolirea porcului sau chefurile pe care le făcea cu unii din zona aceea. Se trezesc după ce ajung în pușcărie să dea vina pe tot felul de lucruri. Este modul în care și-au gestionat ei viața. Și faptul că a fost prezent în anumite situații arată că s-a dus de bunăvoie și că a încercat să obțină avantaje de pe urma prieteniilor cu unul sau cu altul. De aceea, nu este nici credibil, nici normal să băgăm în seamă tot felul de alegații pe care le spun cei care ies din pușcărie.
Vezi și EXCLUSIV Interviu fără menajamente. Vasile Dîncu, despre criza politică și sanitară, despre carantinarea Capitalei, o posibilă intrare la guvernare a PSD, dar și despre acuzațiile pe care i le aduce Liviu Dragnea
R: Sunteți sau nu omul Sistemului, așa cum susține el?
V.D.: Nu sunt niciun om al Sistemului. Sunt un om care am ieșit din politică din 2008 până în 2016, când am intrat ca tehnocrat într-un guvern. Am revenit în partid în 2020. Așa încât, am fost simplu profesor sau cercetător. N-am avut nicio legătură cu sistemele de putere. Ei, în schimb, el și cu alții, au încercat și s-au folosit de putere într-un mod care i-a adus în situația în care se află. Este numai vina lor.
R: Cumva, din ce înțeleg de la dumneavoastră, domnul Dragnea este o victimă a modului în care și-a gestionat viața.
V.D.: Sigur, este modul în care din păcate pentru el… Mie nu mi-a părut foarte bine (când a fost condamnat la pușcărie – n.r.). L-am considerat prieten. Am lucrat la câteva proiecte politice, cel al descentralizării și regionalizării timp de vreo doi ani de zile. Și nu m-am bucurat să văd situația în care a ajuns. Dar este modul în care a făcut politică, în care a condus PSD, încercând în mod autocratic să se folosească de acest partid, dându-și jos trei guverne, aducând imaginii României prejudicii importante. Deci, îmi pare rău pentru el și pentru situația în care a ajuns, dar, după părerea mea, este singurul responsabil de această situație.
Citește AICI interviul integral cu Vasile Dîncu!
EXCLUSIV Vasile Dîncu îi răspunde lui Liviu Dragnea: 'Astea sunt minciunile unor penali. Nu sunt omul Sistemului'
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 18-10-2021 10:25
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

06 marExclusiv
Satul politicienilor milionari. În județul Prahova se află o localitate în care și-au găsit liniștea mai mulți oameni cu bani și funcții

19-02-2026 17:16Exclusiv
Donald Trump l-a lăudat pe Nicușor Dan la Consiliul pentru Pace de la Washington, dar l-a confundat cu premierul României

12-01-2026 21:31Exclusiv
Surse: Pro TV i-a prelungit contractul Andrei și l-a dat afară pe Măruță. Nimeni din echipă nu a știut nimic

19-12-2025 09:10Exclusiv
EXCLUSIV. Afaceristul spaniol care are cele mai multe hoteluri în țara natală vine în România. Ofertă depusă pentru unitatea de cazare deținută de familia fostului președinte al LPF. Reacție de zile mari din partea lui Dumitru Dragomir

13-12-2025 16:51Entertainment



