Expertul militar Hari Bucur-Marcu, despre rachetele Kinjal: 'În afara situației în care racheta poartă la țintă o lovitură nucleară, valoarea militară este modestă'

Fostul coordonator academic al Centrului de Studii NATO din București, Hari Bucur-Marcu, face o analiză a rachetelor supersonice Kinjal - în traducere „Pumnal”.

Recent, Ministerul rus al Apărării a anunțat că a folosit, în premieră, în războiul din Ucraina rachetele Kinjal, pentru a distruge un depozit de armament.

Hari Bucur-Marcu susține că, deși este spectaculoasă ca performanțe tehnice, „în afara situației în care racheta poartă la țintă o lovitură nucleară, valoarea militară este modestă și în sine, dar și în ceea ce privește cost/eficacitatea lovirii unei ținte”.

<<M-a întrebat un prieten care este valoarea militară (avantajul relativ) al rachetelor Kinzhai și cum pot fi ele combătute?

Asta, după ce Moscova a anunțat că a folosit cu succes o asemenea rachetă, pentru a lovi în Ucraina un depozit subteran de armament, dintr-o bază militară aflată la doar 100 km de frontiera cu România.

O asemenea lovitură înseamnă o premieră, pentru această rachetă hipersonică (de peste 5 ori viteza sunetului, poate chiar și de 10 ori), care are vreo 4-5 ani de viață, dar niciun botez al războiului, până acum.

Deși spectaculoasă ca performanțe tehnice, în afara situației în care racheta Kinzhai poartă la țintă o lovitură nucleară, valoarea militară este modestă și în sine, dar și în ceea ce privește cost/eficacitatea lovirii unei ținte.

Cât despre principala ei caracteristică, cea că nu poate fi doborâtă și nici nu i se poate anticipa traiectoria, astfel încât ținta să își ia fie măsuri de combatere anti-aeriană, fie măsuri de evacuare și de protecție la impact, asta nu înseamnă că racheta asta ar fi o armă care ar înclina în favoarea deținătorului vreo balanță de echilibru de forțe.

Din simplul motiv că același rezultat tactic poate fi obținut cu alte mijloace, la dispoziția oponentului, ceea ce echilibrează orice înclinare a balanței, dorită de utilizator.

În principiu (deoarece până acum nu s-a pus problema), combaterea unei arme hipersonice se face ca împotriva oricărui alt tip de armament, care nu poate fi distrus/doborât pe timpul operării lui, din orice motiv. Adică, vor fi lovite cu prioritate instalațiile de depozitare și de asamblare a rachetei, aerodromurile unde rachetele sunt montate pe aeronave, aeronavele respective, la sol sau în aer, înainte de a lansa rachetele, precum și punctele de comandă și de conducere a operațiilor aeriene.

Desigur, aceste ținte prin lovirea cărora s-ar combate racheta Kinzhai se află pe teritoriul Rusiei, dar, tot în principiu, în momentul în care Rusia lansează un atac de pe teritoriul său ori din spațiul său aerian, oricare asemenea ținte, de pe acel teritoriu sau din acel spațiu aerian, devin ținte legitime, pentru combaterea atacului cu rachete hipersonice.

Adică, Rusia nu ar mai putea invoca inviolabilitatea teritoriului ori a spațiului său aerian. Ceea ce Federația Rusă știe foarte bine (dacă vă mai aduceți aminte, când a lansat rachete împotriva unor ținte din Siria, Rusia a îmbarcat acele rachete pe nave și le-a lansat din Marea Caspică, tocmai ca să nu își vulnerabilizeze singură teritoriul ori spațiul aerian).

În cazul de față, nu este încă clar dacă Rusia, care oricum are mari, strategice chiar, probleme de credibilitate privind puterea ei militară convențională, a intenționat doar să facă o demonstrație de forță, ori a intenționat să atragă asupra ei măsuri de tipul celor amintite de mine mai sus, pentru a se victimiza, în ochii propriului ei public național.

Căruia nici Putin și nici propagandiștii săi nu au reușit să îi explice măcar sumar în ce consta amenințarea ucraineană, alta decât cea de ideologie „nazistă”>>, este mesajul lui Hari Bucur-Marcu.