Vești bune pentru țara noastră! Potrivit premierului Marcel Ciolacu, o nouă fabrică se va construi în România. O parte din banii ce vor fi investiți în această fabrică vor veni de la UE.
(VEZI ȘI: Primul tren din noul lot de 2,5 miliarde de lei s-a stricat la numai câteva ore după ce a ajuns în România! Pe ce rute vor circula noile garnituri!)
O fabrică uriașă se va construi în România. Investiție de 400 de milioane de euro
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că în țara noastră se va construi cea mai modernă fabrică de pulberi pentru muniție. Investiția se va ridica la aproape 400 de milioane de euro și va beneficia de un sprijin financiar substanțial din partea Uniunii Europene, de aproximativ 47 de milioane de euro. Proiectul, la care UE va fi partener, va fi anunțat oficial în zilele următoare de către Comisia Europeană.
Potrivit premierului, noua fabrică va fi dotată cu tehnologie de ultimă generație. Aceasta urmează a fi un important centru de producție pentru muniția NATO. Totodată, Marcel Ciolacu a subliniat că țara noastră este pregătită să producă muniție în această nouă fabrică. În plus, premierul a dat asigurări că România nu se află sub amenințarea unui eventual atac al Rusiei.
„O investiție de aproape 400 de milioane de euro și Comisia Europeană vine și ea la această investiție cu 47 de milioane de euro. Există mai multe contracte în acest moment în derulare.
România este membră NATO. Avem pe teritoriul României mii de soldaţi trimişi, ca şi ţară gazdă, avem un comandament francez, coordonare franceză pe teritoriul României, sunt şi militari din aproape toate statele europene. România nu va fi atacată de Federaţia Rusă. Este exclus ca România să fie atacată de Federaţia Rusă armat”, a declarat Marcel Ciolacu.
Tensiunile cu Federația Rusă vor continua în următorii ani
Potrivit secretarului general adjunct al NATO, Mircea Geoană, relația cu Federația Rusă va rămâne tensionată în următorii ani. În plus, acesta a subliniat cât de importantă este descurajarea agresivității ruse. Totodată, Mircea Geoană a explicat că agresivitatea tot mai crescută a Rusiei reprezintă un motiv pentru ca NATO să fie cât mai bine pregătită, astfel încât să poată face față provocărilor.
„Trebuie să ne pregătim pentru încă câţiva ani de zile cel puţin pentru o relaţie tensionată, NATO îşi face datoria, ne protejăm teritoriul şi aliaţii, ne luăm măsuri în consecinţă. O Rusie mai agresivă înseamnă un NATO mai pregătit să descurajeze această agresivitate”, a declarat Mircea Geoană.
(NU RATA: Ordinul UE care zguduie România din temelii. Țara noastră este printre cele mai afectate de noua lege votată în PE)

















