Femeia din spatele magazinelor care au împânzit România. Cum a pornit Dorina Mutu la drum în 1990 și ce afaceri are în momentul de față

Autor: Nicu Pătrașcu

Publicat: 02-06-2024 17:34

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Născută în Râmnicu Vâlcea, Dorina Mutu este un antreprenor a cărei poveste se leagă de orașul natal. Și-a început cariera la Fabrica de conserve Râureni, acoperind diverse roluri, atât în producție, cât și în vânzări. Aici avea să-l întâlnească pe Dan Mutu, viitorul său partener în viață și afaceri.


Dorina Mutu este cofondatoarea unuia dintre cei mai importanți jucători din retailul alimentar din țara noastră. Alături de soțul său, a pus bazele afacerii Annabella, în 1994, când au deschis primul magazin de legume și fructe în județul Vâlcea. În prezent, grupul dezvoltat de cei doi antreprenori reunește 120 de magazine, două fabrici de conserve de legume și fructe, printre care se numără Fabrica de Conserve Râureni, precum și cu alte proiecte și afaceri în domeniul agriculturii.

„Mi-am urmat pasiunea din copilărie, iar acum pot confirma că ceea ce trăiesc astăzi corespunde cu aspiraţiile mele de la acea vreme. Desigur că au fost şi multe provocări, inevitabile atunci când îţi propui să dezvolţi un business de anvergură, dar pasiunea, ambiţia personală, sprijinul familial şi echipa consolidată în timp a Annabella mă ajută, de fiecare dată, să depăşesc cu succes situaţiile dificile sau provocatoare cu care mă confrunt în lumea afacerilor”, a transmis antreprenoarea

Citește și: Supermarketul 100% românesc zdrobește Lidl, Kaufland sau Mega Image în multe localități din România. Are zeci de magazine în toată țara

Preluarea Fabricii de conserve Râureni


Un alt pas important în evoluția businessului a fost preluarea Fabricii de conserve Râureni de la Ochim, în 2008, pentru care familia Mutu a plătit 7,8 milioane de dolari. În 2021, Annabella Fabrica de Conserve Râureni a primit acordul Consiliului Concurenței pentru a prelua Fabka Group SRL, companie cu același domeniu de activitate, deținută de cetățeanul libanez Bou Karam Serge și de compania Pionicostruct SRL din Vâlcea. Fabrica Fabka a fost fondată în anul 1968 și produce sub brandul HortiCons, iar unitatea are o suprafață de 200.000 mp de teren și include aproximativ 40.000 mp de clădiri, precum și 13 ferme ce cumulează 120.000 mp de terenuri agricole.

În 2022, compania Annabella Fabrica de Conserve Râureni SA a înregistrat o cifră de afaceri de 175,5 milioane de lei, în creștere cu 14% față de 2021. De asemenea, în 2016, Annabella intra pe piața din Capitală după achiziționarea a trei magazine Mega Image. La începutul lunii iunie 2023, retailerul vâlcean a inaugurat și propriul parc de retail, Annabella Retail Park, o construcție dezvoltată sub conceptul de tip family center, arată Forbes

Vezi și: Supermarketul românesc le dă fiori giganților Lidl, Kaufland, Carrefour sau Metro. A deschis peste 100 de magazine în toată țara
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri