În acest context au început negocierile cu alte branduri de top, Nike și LaCoste. Înainte de finala de la Australian Open, cei de la Nike i-ar fi făcut o ofertă Simonei: 1,3 milioane de euro pe an. Doar că aceasta a evoluat tot în celebra rochiță roșie fără nimic inscripționat pe ea.
Este numărul unu pe teren, dar din punct de vedere financiare este în urma mai multor jucătoare, scriau înaintea finalei de la Melbourne, jurnaliștii de la ”El Pais”, preluați și de news.ro
Simona Halep s-a despărţit la sfârşitul anului trecut de Adidas, cu care colabora din 2014 şi de la care primea un milion de euro pe an. Potrivit presei, ajunsă pe primul loc în ierarhia WTA, Halep a cerut renegocierea contractului, însă firma germană a refuzat.
De la începutul acestui an, Halep a purtat la competiţii o rochie roşie comandată de pe un site din China. Înaintea Australian Open, sportiva a anunţat că nu se grăbeşte în privinţa partenerului tehnic. “Nu am contract acum. Încă nu sunt cu brand pe ţinută. Vreau să mă asigur că voi alege ce îmi place şi că brandul mă place pe mine. Este foarte important să am o ţinută frumoasă şi să mă simt bine în ea. Astfel că nu mă grăbesc. Voi aştepta”, a precizat ea atunci.
Citește și...
Ce SALARIU are „personajul VENINOS”, despre care Dragnea a zis că „face mult RĂU”
Vești bune pentru mii de români: Ei vor fi scutiți de impozitul pe venit din 2019
Vești proaste pentru mii de polițiști! Dumitru Coarnă anunță ce lovitură vor primi în februarie


















