Fiscul le reamintește românilor că își vor putea șterge datoriile la ANAF prin operaţiunea de dare în plată şi clarifică, printr-un ordin, cum se stabileşte valoarea bunurilor pe care datornicii le trec în proprietatea statului.
„Creanţele fiscale administrate de organul fiscal central, cu excepţia celor cu reţinere la sursă şi a accesoriilor aferente acestora, a drepturilor vamale şi a altor creanţe transmise spre colectare organului fiscal central, pot fi stinse, la cererea debitorului, oricând, cu acordul creditorului fiscal, prin trecerea în proprietatea publică a statului a bunurilor imobile reprezentând construcţie şi teren aferent, precum şi terenuri fără construcţii, după caz, chiar dacă acestea sunt supuse executării silite de către organul fiscal competent”, arată un ordin al ANAF.
Această stingere a datoriilor la Fisc prin dare în plată se face ca urmare a unei cereri depusă de către debitor. Cererea trebuie să cuprindă „menţiunea debitorului/debitorului garant ca a luat la cunoştinţă despre valoarea la care se face stingerea creanţelor fiscale stabilită prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală”.
Fiscul reglementează acum, printr-un proiect de ordin, valoarea la care se face stingerea creanţelor fiscale prin dare în plată, respectiv:
a) în cazul debitorilor pentru care nu s-a deschis procedura insolvenţei/ debitorului garant persoană juridică, la valoarea cea mai mică pentru fiecare bun imobil în parte, dintre valoarea stabilită prin evaluare a bunurilor imobile, în conformitate cu prevederile art.232 din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare şi valoarea de inventar a bunurilor imobile, evidenţiată în contabilitate, reevaluată în conformitate cu ultimele reglementări legale în vigoare.
b) în cazul debitorului garant persoană fizică, la valoarea stabilită prin evaluare a bunurilor imobile, în conformitate cu prevederile art.232 din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.
c) în cazul debitorului pentru care s-a deschis procedura insolvenţei, la valoarea de lichidare din raportul de evaluare, stabilită potrivit art.154 din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, pentru fiecare bun imobil în parte, potrivit adevarul.ro
Vezi și
SURSE Cine ar putea fi prezidențiabilul PSD – Omul care are misiunea să-l ‘demoleze’ pe Klaus Iohannis
Vești bune pentru abonații acestui operator! Vor putea recepționa aceste programe gratuit
Lovitură puternică pentru acești români! Taxe și impozite mai mari începând de anul viitor-Vezi dacă ești pe listă
Fiscul a anunțat! Cum va puteți șterge datoriile
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

22 marEconomie
Banii cash, sub plafon impus de UE. O nouă limită va intra în vigoare de la 1 iulie 2027

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie



