sursa foto:  expresspress.ro

Florin Cîțu își joacă viitorul politic în PNL? Ilie Bolojan: ‘Nu mai poate fi eficient pe poziția administrativă pe care o ocupă’

Preşedintele PNL Bihor, Ilie Bolojan, a vorbit, duminică, despre alegerile intene din PNL şi este de părere că Congresul va valida şi poziţia administrativă a celui care va câştiga competiţia, fie că este premierul, fie că este preşedintele Camerei Deputaţilor. ”Când un candidat nu este recunoscut de partidul lui, i se ştirbeşte autoritatea”, afirmă Bolojan, care speră, însă, ca va exista o competiţie în PNL care ”să nu facă ca lucrurile să nu mai poată funcţiona”.

”În lumea politică, nu există o singură dată să fii perdant şi după aceea ieşi. În lumea politică avem exemple istorice – şi din România şi din alte ţări – poţi să pierzi alegeri şi după care poţi să câştigi. Gândiţi-vă la preşedintele Emil Constantinescu de exemplu. Deci nu înseamnă că dacă ai pierdut nişte alegeri în anumite condiţii nu mai poţi reveni după aceea în politică. Rămâne de văzut asta. E clar că, în general, e bine să nu pierzi de foarte multe ori pentru că devii un perdant şi oamenii nu se mai raportează la tine”, a declarat Ilie Bolojan, duminică, la Prima TV.

Liderul PNL Bihor a vorbit şi de implicarea preşedintelui României în alegerile interne ale PNL:

”Nu cred că trebuie să se implice, dar trebuie să discutăm deschis şi această chestiune. Întotdeauna între preşedintele României şi partidul preşedintelui, chiar dacă nu a fost o legătură explicită sau chiar dacă preşedintele nu este pasionat de ceea ce se întâmplă în detaliu în partidul respectiv, totusi, o parte din membrii partidului, din oamenii de decizie, se uită să vadă cam ce ar dori preşedintele României. Probabil, oricum, o parte din colegi se uită să vadă dacă s-ar da un semnal poate implicit, nici într-un caz explicit, deci e posibil să se întâmle treaba asta şi asta este o chestiune pe care am văzut-o în ultimii 20 de ani”.

Bolojan crede şi că ar trebui să existe un parteneriat între şeful statului şi premier, pentru a avea reforme.

Întrebat dacă Florin Cîţu mai poate rămâne premier, în cazul în care pierde alegerile din partid, Bolojan a răspuns:

”Din punctul meu de vedere, Congresul este şi o chestiune de validare pe poziţia administrativă pe care  o ocupi, nu doar un congres politic, pentru că în momentul în care un candidat nu este recunoscut de partidul lui, vă puteţi da seama că i se ştirbeşte autoritatea. Ori, neavănd autoritate, indiferent cine ar fi în situaţia asta, nu mai poate fi eficient pe poziţia administrativă pe care o ocupă. Deci, cred că va fi un efect. Ce vor face, colegii care candidează, după aceea, în pasul doi, cel care pierde, asta va rămâne la decizia lor, dar în mod cert va fi o afectare”.

Întrebat, de asemenea, dacă este de părere că în cazul unui câştig al lui Ludovic Orban, la Congres, acesta va reveni pe funcţia de premier, Bolojan a răspuns că nu ştie dacă Orban şi-ar dori să revină pe această funcţie.

”De obicei, aceste competiţii politice, chiar şi în interiorul unui partid, nu sunt doar o defilare şi o chestie de scrimă. De multe ori lucrurile degenerează. Sper să nu ajungem acolo, pentru că nu suntem în opoziţie, în aşa fel încât ce se întâmplă în PNL să aibă efecte în 2024. Ceea ce se întâmplă în PNL are efecte în guvernarea ţării, mâine, poimâine, deci trebuie gândită o competiţie care să nu facă ca lucrurile să nu mai poată funcţiona. Nu ştiu dacă domnul Orban, într-o asemenea ipostază, şi-ar dori să revină, dar eu sper ca din această competiţie, relaţiile dintre cei care concurează, să rămână la un nivel normal”, a declarat Ilie Bolojan.

Congresul PNL va fi organizat în luna septrembrie, iar pentru funcţia de preşedinte s-au anunţat doi candidaţi: Ludovic Orban – actual lider al PNL şi preşedinte al Camerei Deputaţilor şi Floirn Cîţu – actual premier al României, conform cu news.ro

Citește și:

Ilie Bolojan atrage atenția: ‘Boala sistemului public din România este supraîncărcarea cu personal. Aceste angajări se pot transforma în voturi, se pot transforma în agenți politici’

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare