Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a transmis marți că Ministerul Finanţelor a încercat să ia 800 de milioane de lei din piaţă, însă a luat aproape 300 de milioane de lei la dobânzi de 8,5%, iar acest lucru se datorează faptului că nimeni nu mai are încredere să finanţeze PSD-ul şi atunci e foarte complicat să mergi mai departe, scrie agerpres.ro
"Ce mă îngrijorează puţin este lipsa unei strategii de a contracara ceea ce se pare că urmează - şi ne spun şi cei din Statele Unite şi din Europa: o criză economică majoră. Aici am eu îngrijorări, pentru că nu văd decât măsuri care duc la creşteri de cheltuieli, ceea ce în faţa unei crize destabilizează. Nu văd altă variantă, dacă mergem în această direcţie şi dacă se adeveresc aceste scenarii negative cu criza, decât, la un moment dat, să fie introduse taxe. Pentru că de undeva trebuie să iei bani să susţii bugetul.
Mă refer la creşteri de cheltuieli, care nu au fost discutate. Mă îngrijorează că nu este o strategie clară, cum vom ataca noi această criză. Deocamdată, nu văd decât măsuri punctuale care duc doar la creşteri de cheltuieli, dar în momentul unei crize ştim foarte bine că veniturile scad şi varianta singură este de a creşte taxele pentru că, la împrumuturi, deja este un haos total, ne împrumutăm la dobânzi de 8,5, o să ajungem la 10%, nu îţi mai dă nimeni bani. Ieri a încercat Ministerul Finanţelor să ia 800 de milioane de lei din piaţă, a luat aproape 300 de milioane de lei la dobânzi de 8,5%. Este clar că nimeni nu mai are încredere să finanţeze PSD-ul şi atunci e foarte complicat să mergi mai departe", a declarat Cîţu la Senat.
Întrebat cum comentează faptul că, în contextul pe care l-a menţionat, Camera Deputaţilor a votat, în calitate de for decizional, un amendament prin care se majorează salariile, Cîţu a spus că este îngrijorat de acest lucru, în condiţiile în care nu s-a luat în calcul un impact al acestor creşteri salariale, subliniind că rolul Guvernului este acela de a prezenta o strategie.
"Eu am spus că mă îngrijorează creşterea cheltuielilor fără să existe un impact. Nu ştiu dacă la aceste măsuri care au fost votate a venit Ministerul Finanţelor şi a spus: da, se poate finanţa. Când iei astfel de măsuri fără să iei în calcul un impact, fără să ştii cum vei acoperi anvelopa bugetară, este clar că nu ai o strategie pentru perioada următoare (...). Aici este rolul Guvernului, să vină cu o strategie care să ne arate cum vom naviga în această perioadă de criză, ceea ce văd acum mă îngrijorează", a punctat Cîţu, conform AGERPRES
Florin Cîțu iese la rampă: Este clar că nimeni nu mai are încredere să finanțeze PSD-ul
Trending

09 febActual
Prăbușirea Elenei Băsescu EBA. Fiica cea mică a fostului președinte al României a dispărut din prim-planul vieții publice

09 febEntertainment
Unde lucrează sora lui Mircea Badea. Deși este plecată din România, Naty câștigă bani de la televiziunea unde este angajat și faimosul său frate

09 febActual
Prăjiturile de lux ale Dacianei Sârbu, fosta soție a lui Victor Ponta. Fosta europarlamentară are o cofetărie de fițe

09 febActual
Salariul ospătarilor de la Guvern a dispărut. Ilie Bolojan nu mai dă mese după ședințele de la Palatul Victoria

09 febActual
Ziua Z pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă va fi judecat pentru propagandă legionară

09 febActual
Cine este, de fapt, patronul Prima TV. Are legături strânse cu omul care a creat gigantul Digi România

09 febActual
Salariile pe care le încasează farmacistele de la Farmacia Tei, mai mari decât la Dr. Max sau Catena. Contează și câtă experiență au

09 febActual
Scenariu negru pentru educația din România. Rectorul Universității Politehnica Timișoara lansează avertismente

09 febActual
Tramvaiul groazei din București. Vagoanele Imperio se expun unor riscuri majore când circulă în această zonă a Capitalei

09 febActual
Capitala nu va avea Sală Polivalentă nouă. Visul bucureștenilor de a vedea evenimente într-o locație ultramodernă nu se îndeplinește
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



