Florin Cîțu mută în lupta pe care o duce contra lui Ludovic Orban, pentru șefia Partidului Național Liberal.
Luni, premierul Florin Cîțu i-a asigurat pe primari că își vor primi banii pentru proiectele aflate în lucru.
Șeful Guvernului a a declarat, luni, înaintea participării la Adunarea Generală a Asociaţiei Municipiilor din România, că nu există niciun pericol ca primarii să nu primească bani pentru proiectele aflate în derulare.
„Niciun pericol. Suntem aici să dezvoltăm România, nu anumite localităţi”, a arătat Cîţu, într-o declaraţie acordată presei, conform Agerpres.
El a menţionat că susţine alocările din impozitul pe venitul global către autorităţile locale, dar a subliniat că este important ca şi la nivelul primăriilor să se realizeze reformele necesare.
„Împreună cu toţi primarii dezvoltăm România şi vreau să aud de la domniile lor care sunt proiectele. La precedenta întâlnire am ascultat doleanţele primarilor, dar am avut şi eu câteva doleanţe, în special în ce priveşte reforma în administraţia locală.
Urma să ne uităm la cheltuielile de personal, la alte cheltuieli, să vedem cum putem să îmbunătăţim lucrurile, dar bineînţeles, ei ştiu foarte bine, i-am susţinut anul trecut când a fost vorba de acele alocări din impozitul pe venitul global, de 64%. În continuare îi voi susţine şi vom discuta exact cum putem să împărţim aceşti bani. O să fie o discuţie aplicată”, a spus Cîţu.
Florin Cîțu, mișcare de forță în lupta cu Ludovic Orban! Primarii își vor primi banii
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



