Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a precizat că Comisia Europeană confirmă că măsurile luate de guvernul PNL până acum sunt foarte bune și vor duce la o revenire rapidă a economiei.
Ministrul Finanţelor a subliniat că se iau toate măsurile pentru a reduce impactul crizei asupra economiei. "Trecem prin cea mai mare criza economică dar luăm cele mai bune măsuri pentru a-i atenua efectele. Vă garantez că vom aplica cele mai bune măsuri pentru a reduce semnificativ contracţia economică estimată pentru 2020", comentează Florin Cîţu.
Anterior, ministrul Finanţelor a spus că estimarea oficială privind evoluţia economiei în 2020 rămâne de minus 1,9% până apar datele Comisiei Naţionale de Prognoză, menţionând că până acum au fost eliminate scenariile negative, precum o scădere economică de 8%. "A fost obiectivul acestei guvernări şi obiectivul meu personal acela de a avea o economie care să îşi revină cât mai rapid. Am spus, din primul moment, că măsurile pe care le luăm vor duce la o revenire a economiei din trimestrul III", a afirmat Florin Cîţu la videoconferinţa ZF- Bankers Summit '20.
https://www.facebook.com/florin.citu/posts/10220657919056158
Citește și:
Marcel Vela face schimbări majore! Ordin privind preschimbarea permiselor eliberate de alte state
Medicul Monica Pop a explodat în privința Legii carantinării: ‘Internarea obligatorie e o jignire pentru români. Nimeni nu are curajul să explice de ce doar noi de pe tot Pământul!’


















