Fondul Proprietatea (FP) a anunţat vineri că, dacă va fi adoptată Hotărârea de Guvern, care va plafona preţul gazelor naturale din producţia internă la aproximativ 70% din preţul curent de pe piaţă, va încălca în mod flagrant legislaţia naţională în vigoare, cât şi obligaţiile asumate de România ca stat membru al Uniunii Europene (UE).
”Dacă va fi adoptată, Hotărârea de Guvern va încălca în mod flagrant legislaţia naţională în vigoare, cât şi obligaţiile asumate de România ca stat membru al Uniunii Europene de a respecta principiile pieţei libere şi de a liberaliza piaţa gazelor naturale. Această măsură va avea un impact extrem de dăunător asupra economiei şi a atractivităţii pieţei pentru investitori, descurajând investiţiile directe străine în ţară”, se arată în comunicat citat de News.ro.
FP a avertizat că independenţa energetică a României ar fi pusă în pericol, iar ţara s-ar putea afla în situaţia de a se baza pe surse externe de gaze naturale, la preţuri mai mari, asupra cărora Guvernul nu va avea niciun control.
”Mai mult, dacă măsura se va aplica tuturor consumatorilor, inclusiv celor industriali, aceasta va ridica din nou problema tratamentului discriminatoriu şi posibil şi a ajutorului de stat. În plus, va determina o reducere a contribuţiilor industriei de gaze la bugetul de stat”, se arată în comunicat.
Prin această decizie, Guvernul ar putea şterge cu buretele ani întregi în care şi-a construit credibilitatea în faţa comunităţii internaţionale, a avertizat directorul general al Franklin Templeton Investments Limited şi managerul de portofoliu al Fondului Proprietatea, Johan Meyer.
Vezi și EXCLUSIV! Sursele Bugetul.ro, confirmate: Un important șef din Poliție e „OUT”! S-a început anchetarea sa
”Investitorii individuali locali, fondurile de pensii din România şi investitorii instituţionali internaţionali au investit cu bună credinţă în piaţa de capital din România, în companii precum Romgaz şi OMV Petrom, ca acum să vadă valoarea acestor investiţii distrusă de Guvern, prin acest proiect. Prin anunţarea acestei decizii neinspirate, Guvernul reuşeşte să şteargă peste 600 de milioane lei din valoarea propriilor investiţii în Romgaz şi OMV Petrom, precum şi peste 1,45 miliarde lei din valoarea totală a ambelor companii într-o singură zi”, a spus Meyer.
El a avertizat că plafonarea în mod arbitrar a preţului gazelor ar arunca România în trecut, întrucât proiectul Ministerului Finanţelor pune o piedică întregului proces de liberalizare şi ameninţă orice investiţie viitoare în Marea Neagră, esenţială pentru independenţa energetică a României.
Vezi și EXCLUSIV! Dezastru pentru Lidl: A treia AMENDĂ din luna iulie! Este una uriașă
”Mai mult, această măsură încalcă principiile pieţei libere ale UE şi va pune România într-o lumină foarte nefavorabilă chiar înainte de asumarea Preşedinţiei Consiliului UE. O astfel de gândire pe termen scurt, care ignoră implicaţiile pe termen lung asupra economiei României, nu va proteja consumatorii, ci îi va expune, de fapt, unor preţuri chiar mai ridicate în viitor”, a spus Meyer.
Fondul Proprietatea solicită Guvernului să retragă proiectul de hotărâre şi să protejeze principiile pieţei libere pe care se bazează economia României, cât şi angajamentele asumate în relaţia cu Uniunea Europeană.
Fondul Proprietatea trage un semnal de alarmă: Ce se va întâmpla în cazul în care Guvernul va plafona prețul gazelor
Trending

18 octActual
Monedele de 2 euro care pot valora mai mult decât ai putea crede. Mulți au aceste comori rătăcite prin dulapuri

09:00Actual
Serviciul militar obligatoriu în România, ar fi nevoie să revină. Avertismentul unui general NATO

16:00Politica
Ilie Bolojan, viitorul președinte al României? Șeful PNL a vorbit despre viitoarele alegeri prezidențiale

18 octActual
ING Bank, semnal de alarmă cu privire la o nouă escrocherie. Clienții își pot pierde toate economiile dacă fac această greșeală

07:30Actual
Decizia neașteptată luată de ginerele lui Mircea Geoană. Garett este american și vine dintr-o familie bună

16:30Actual
România, locul 1 mondial la insolvențe. Până la final de an și în 2027, tot mai multe companii se vor afla în această situație

10:30Actual
Zonele din care vin cei mai mulți imigranți în România acum, în 2026. Schimbare notabilă față de anii anteriori

18 octActual
Produsele pe care Auchan te lasă să le cumperi la jumătate de preț, dacă dai baterii la schimb. Campanie inedită de reciclare

15:00Actual
Cel mai scump condiment din lume se face la Bihor. Cu 3 kilograme îți cumperi un apartament în București

12:00Social
Cât de devreme poți să ieși la pensie, dacă ai muncit cu carte de muncă de la 18 ani. Ce prevede legea
Articole Similare

12:00Social
Cât de devreme poți să ieși la pensie, dacă ai muncit cu carte de muncă de la 18 ani. Ce prevede legea

18 octSocial
Top destinații de vacanță în 2027. Locurile în care merită să mergi în concediu

18 octSocial
Cele 3 zodii care se eliberează de probleme. Ultimele lor drame au avut loc pe 17 octombrie

18 octSocial
Bani tăiați pentru persoanele cu dizabilități. În ce situații se diminuează ajutorul

18 octSocial



