Forțele Navale Române vor participa în această lună la exercițiul multinațional „Breeze 22”, organizat de forțele navale bulgare, alături de Albania, Belgia, Franța, Georgia, Grecia, Italia, Letonia, Polonia, Turcia și Statele Unite ale Americii.
Forțele Navale Române participă cu trei nave militare, în perioada 14-25 iulie, la exercițiul multinațional „Breeze 22”, organizat și condus de Forțele Navale ale Bulgariei, care se va desfășura în apele teritoriale ale Bulgariei, în apele internaționale ale Mării Negre și în portul Burgas, transmite Biroul informare și relații publice al Statului Major al Forțelor Navale Române.
Fregata „Regele Ferdinand” și dragorul maritim „Locotenent Lupu Dinescu” pleacă miercuri, 13 iulie, din portul militar Constanța, iar nava purtătoare de rachete „Zborul” va pleca joi, 14 iulie, din portul militar Mangalia spre portul Burgas, unde va avea loc prima etapă a exercițiului și se va desfășura ședința de planificare pentru stabilirea modului de acțiune pe mare.
La ediția din acest an a exercițiului „Breeze 22” participă capabilități navale și aeriene, precum și ofițeri de stat major din Albania, Belgia, Franța, Georgia, Grecia, Italia, Letonia, Polonia, Turcia și Statele Unite ale Americii. Obiectivul principal al exercițiului multinațional „Breeze 22” este consolidarea interoperabilității, la nivel tactic, între personalul naval și unitățile participante, prin exersarea procedurilor operaționale de război convențional și neconvențional și de combatere a amenințărilor asimetrice.
Scenariul fictiv al exercițiului „Breeze 2022” este adaptat la noile provocări geostrategice și prevede răspunsul unei forțe multinaționale la o criză geopolitică apărută în regiune. Acesta cuprinde acțiuni în toate mediile de luptă, inclusiv împotriva amenințărilor hibride, pentru a întări capacitatea de apărare a graniței estice a NATO.
Prin misiunile executate, militarii din Forțele Navale Române contribuie activ la punerea în practică a politicii de securitate a României și la îndeplinirea obiectivelor din Strategia Națională de Securitate.
Forțele Navale Române participă la un exercițiu multinațional cu SUA, Franța, Polonia și Bulgaria în Marea Neagră
Sursă foto: bugetul.ro
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



