Fost avocat al Poporului reacționează după decizia din Parlament: 'Toată lumea face ce vrea, până luni'

Autor: Ion Motea

Publicat: 13-05-2020 16:45

Actualizat: 13-05-2020 15:40

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Fostul Avocat al Poporului, Gheorghe Iancu, a declarat că amendamentul prin care starea de alertă intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial este neconstituțional.


 

Curtea Constituțională probabil că o sa anuleze acest amendament, a spus Gheorghe Iancu.

Deputații au votat, miercuri, în Comisia Juridică, un amendament, prin care starea de alertă să intre în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial și nu după trei zile, ceea ce intră în contradicție cu prevederile Constituției.


 

„PNL s-a făcut de râs. Eu n-am nicio treabă nici cu PSD, nici cu PNL. Vă spun că s-a făcut de râs.


 

Încearcă în diferite modalități în cele câteva zile fără reglementare să spună ceva. N-o să se poată, pentru că rămân vreo trei zile fără niciun fel de reglementare...adică toată lumea face ce vrea, până luni”, a spus Gheorghe Iancu, conform Antena3.

Întrebat cum poate fi corectat acest lucru, fostul avocat al Poporului a spus că nu se poate face nimic.

Tot ce se adoptă trebuie publicat în Monitorul Oficial, a precizat el.

Citește și:


Combinație liberală: Din stomatolog de comună, a fost ‘cocoțată’ șefă de spital!

Statul german părtaș la momentele de groază prin care trec muncitorii români din industria cărnii. ‘Nu sunt vreun secret de stat. Cu toții le cunosc’


EXCLUSIV Ordin de retragere a Poliției de pe străzi! Au dispărut echipajele fixe (foto)
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri