Fost ministru de Finanțe și președinte al PNL, Florin Cîțu avertizează că prețurile vor continua să crească în România, ceea ce, automat, înseamnă că vom avea o creștere a inflației.
Cîțu spune că prețurile sunt determinate de cerere și ofertă, iar atâta timp cât există un excedent de cerere, prețurile nu au cum să scadă.
<<BNR recunoaște că a scăpat inflația de sub control. Urmează dobânzi mai mari și o rată a inflației cu două cifre până în 2024 cel puțin.
BNR confirmă că cel puțin 65% din rata inflației se datorează factorilor interni (așa cum am tot spus). BNR influențează CORE2-inflația de bază.
"Rata anuală a inflației CORE2 ajustat și-a accentuat trendul ascendent în prima lună a trimestrului II, inclusiv în raport cu previziunile, dar și l-a temperat apoi, ajungând la 9,1 la sută în luna mai, de la 7,1 la sută în martie, "
Excedentul de cerere alimentează creșterea prețurilor în continuare. Prețurile sunt determinate de cerere și ofertă. Atât timp cât există excedent de cerere prețurile nu au cum să scadă. Din contră, vor continua să crească într-un ritm accelerat alimentând rata inflației în perioada următoare. Din păcate, BNR confirmă că în acest moment aleargă după rata inflației.
"Evoluția face probabilă o reamplificare vizibil peste așteptări a excedentului de cerere agregată în acest interval, dar relativ moderată."
Soluția pentru inflație mica și dobânzi mici? La BNR+MF.
Responsabilitatea pentru inflație mare și dobânzi mari?>>, spune Cîțu.
Fost ministru de Finanțe, Florin Cîțu anunță că prețurile vor crește în continuare: 'Nu au cum să scadă'
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



