sursa foto:  bzi.ro

Fostul ministru al Apărării, Gabriel Oprea: ’24 ianuarie este o sărbătoare de suflet pentru români. Avem datoria morală față de cei care, cu sudoare și sânge, au făurit statul național unitar român, să apăram și să promovam interesul tuturor cetățenilor României’

Presedintele Uniunii Militarilor si Politistilor “Mihai Viteazul” si al Uniunii Nationale pentru Progresul României, gl.(r) Gabriel Oprea, a transmis un mesaj de Ziua Unirii Principatelor Române.

La 24 ianuarie se împlinesc 164 de ani de la Unirea Principatelor Române, Moldova şi Ţara Românească. A fost momentul în care a triumfat credinţa în valorile naţionale care ne-au purtat către România de astăzi. A fost momentul  în care a început construcţia României moderne.

24 ianuarie este ziua dedicată oştirii ţării şi eroilor voluntari căzuţi, de-a lungul istoriei, pe câmpurile de luptă pentru independenţă şi apărarea Patriei. De aceea, gandurile noastre se îndreaptă mai ales către militarii voluntari care au marcat, prin curaj şi devotament, toate momentele importante ale istoriei. Ei au dus mai departe mesajul unirii, fiind animaţi de cele mai curate şi mai frumoase sentimente. Aducem, totodata, un pios omagiu eroilor militari care şi-au pierdut viaţa în Afganistan, Irak şi Kosovo. Eroilor militari care au platit pretul suprem pentru România le-am dedicat Monumentul Eroilor Militari căzuți la datorie în teatrele de operații și pe teritoriul României, din Parcul Tineretului, realizat în anul 2011, din contribuție personala și donat MApN.

În 1859, Alexandru Ioan Cuza, cu demnitatea unui militar, şi-a făcut datoria faţă de ţară. Armata este liantul acestei naţiuni. Iubirea de ţară şi credinţa în Dumnezeu sunt valorile care ne-au călăuzit, de-a lungul timpului. Biserica şi Armata sunt instituţiile în care românii au mare încredere.

Noi, toti, avem datoria să îi unim pe oameni, să fim solidari şi să nu lăsăm pe nimeni în urmă. Militarii activi, în rezervă sau în retragere, veteranii de război ştiu cel mai bine că istoria neamului nostru s-a scris cu multe sacrificii, iar fiecare brazdă de pământ din trupul ţării a fost apărată cu credinţă, onoare şi demnitate de către Armata Română.

Oricât ne-ar fi de greu, să avem mereu în minte pilda strămoşilor noştri că unirea face puterea şi că, printr-un efort comun, prin lucrul în echipă, putem învinge orice greutăţi. Să trecem împreună peste obstacole şi să demonstrăm forţa şi determinarea noastră în împlinirea interesului naţional. 24 ianuarie este o sarbatoare de suflet pentru români, iar Unirea inseamna sa fim impreuna, nu dezbinati, Unirea inseamna sa fim mai buni cu ceilalati, sa ajutam, sa facem bine, sa iertam si sa iubim. Unitatea unei naţiuni este o lucrare fără de sfârşit. Ea se înfăptuieşte zi de zi şi se apără permanent de catre noi toţi. Avem datoria morală faţă de cei care, cu sudoare şi sânge, au făurit statul naţional unitar român, să apăram şi sa promovam interesul tuturor cetăţenilor României.
Dumnezeu să binecuvânteze poporul român! La mulţi aniRomânia!, conform umpmv.eu.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare