„Mi s-ar părea o decizie total neinspirată şi forţată, este complet nerealist să închizi un oraş mare, trebuie să învăţăm să adoptăm noile metode ale medicinei moderne şi nu soluţii inspirate din Evul Mediu”, a declarat într-un interviu pentru Tribuna, Victor Costache, referindu-se la discuţiile privitoare la posibila închidere şi canatinare a Sibiului, oraş care înregistrează o rată mare de infectare cu COVID-19.
În opinia sa, testarea în masă sau implementarea rapidă a aplicaţiilor de telefonie mobilă de depistare a contacţilor direcţi pe bază de locaţie GPS sunt soluţii mult mai inspirate.
„Nu ne putem permite să distrugem o regiune, să facem să sufere o regiune şi o populaţie întreagă numai pentru că nu suntem conectaţi la tehnologiile moderne”, a precizat Costache.
Victor Costache a demisionat de la conducerea Ministerului Sănătăţii în luna martie, când a izbucnit pandemia de COVID-19 în România.
”Miniştrii demisionează într-un anumit fel, nu are rost să intrăm în detalii şi este prea puţin important cum am fost, este foarte important să ne concentrăm asupra crizei Covid-19, asupra acestui flagel care este în România şi trebuiesc luate măsuri bune în fiecare zi. (…) În niciun caz nu am părăsit corabia în timpul furtunii şi sunt alături de Ministerul Sănătăţii, dacă va fi nevoie de expertiza mea”, declara el atunci, conform news.ro.
Citește și:
Avertisment dur! Ce s-ar putea întâmpla în România în următoarea perioadă
Sprijin financiar pentru o nouă categorie de români! Decizia luată de Guvern
SURSE Ce face ministrul Marcel Vela săptămânal













