Adrian Năstase este de părere că atitudinea preşedintelui îi subminează autoritatea premierului, iar Ludovic Orban va ajunge să fie privit ca un simplu executant şi să fie ignorat.
"Regimul semi-prezidential din România este mai „atenuat” decât cel din Franta, unde presedintele, intre altele, conduce toate sedintele de guvern.
La noi, conform Constitutiei (art. 80), presedintele „exercită functia de mediere intre puterile statului, precum si intre stat si societate”. In aceste conditii, el nu se poate identifica cu guvernul. Lectiile de dirigentie de la Cotroceni arată că presedintele re-ales nu intelege mandatul său constitutional. Iohannis nu este „seful guvernului”, chiar dacă el este, neconstitutional, seful de facto al PNL.
Dacă doreste o intâlnire cu guvernul, atunci Iohannis poate participa la sedintele de guvern, la Palatul Victoria, atunci când se discută anumite teme sau dacă este invitat de către premier (art.87 din Constitutie).
Articolul 86 din Constitutie prevede că „Presedintele României poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente si de importantă deosebită„. Deci nu in chestiuni importante pentru strategia electorală a PNL!
Organizand aceste lectii de dirigentie la Cotroceni, Klaus Iohannis ii subminează, in acelasi timp, autoritatea premierului Orban. Acesta va fi văzut doar ca un executant iar cei nemultumiti vor merge la Cotroceni pentru rezolvarea problemelor lor – politice sau economice, ignorandu-l pe premier", scrie Adrian Năstase pe blog,,informeaza realitatea.net.
Vezi și:Răsturnare de situaţie! Marcel Vela şi Guvernul Orban lovesc în poliţişti! Sindicalişii ameninţă
Veste mare-Se vor da mai mulți bani din partea statului
Fostul prim-ministru Adrian Năstase dă lecții Guvernului Orban !
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

circa 1 oră în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



