Fostul șef ANAF face dezvăluiri incendiare. Ce a avut de spus la adresa lui Teodorovici

Autor: Andreea Corina Chiriac, redactor

Publicat: 27-10-2018 11:45

Actualizat: 27-10-2018 11:41

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Acuzații dure din partea unui fost șef ANAF cu privire la ministrul de Finanțe, Orlando Teodorovici. Potrivit fostului șef ANAF, acesta ar face trafic de influență.


Gelu Diaconu, fostul șef ANAF a făcut declarații uluitoare în legătură cu ministrul de Finanțe. Pe pagina sa de Facebook, apare următoarea declarație:


„Bursa zvonurilor din MFP: Cum s-ar pregăti Antena 3 să răscumpere, la un preț cu 75% mai mic decât valoarea evaluată, activele confiscate de justiție, cu ajutorul lui Orlando Teodorovici și PSD!


Probabil că ați observat și voi, măcar din titlurile de presă, că, în studiourile Antena 3, este promovat de ceva timp cu asiduitate guralivul urechist aka ministrul de finanțe, Orlando Teodorovici.
 Cum, în afară bla-bla-urilor, personajul nu reușește să vorbească despre finanțe într-o maniera inteligibilă, întrebarea fireasca este: care poate fi motivul promovării intense a acestui personaj?


Ei bine, gurile rele vorbesc pe holurile MFP despre o nouă “combinație” marca PSD-Antena 3. Potrivit acestora, scenariul pe scurt este urmatorul:

- se acreditează intenționat ideea falsă că Antena 3 ar avea, de fapt, drepturi de preemptiune pe toate activele confiscate de stat

- scopul acestei fumigene este de a alunga orice alt potețial cumpărător, cumpărător care vede în spațiul public ca trustul media este sprijinit chiar de ministrul de finanțe

- dacă la prima strigare nu se prezintă nimeni, conform legislației în vigoare, prețul poate scădea cu 25% apoi succesiv cu până la 75% din valoarea inițială

- în ultima fază, un interpus vine și cumpără activele plătind 25% din valoarea inițială.

Realitatea poveștii cu preemptiunea este urmatoarea: Antena 3 flutură o pretinsă decizie a unei instanțe care privește doar o cladire. Atât! Pe baza acestei decizii, l-au chemat pe Orlando telefonic și l-au pus să strige public în gura mare cum va interveni el și va rezolva problema cu toate activele! Vă dați seama, că după așa ceva, pare destul de improbabil ca cineva să își dorească să mai intre în joc!

În link ul atașat, vedeți că totul nu a fost decât o fumigenă, pentru ca unul din activele la care Antena 3 nu are niciun drept de preemptiune este scos la licitație de ANAF, indivizii neavând nicio posibilitate să opreasca acțiunea.

Singurul lor scop fiind acela de “a speria” pe oricine ar avea de gând să se prezinte la licitație.

Chiar dacă justiția este aproape îngenuncheată (altfel DNA s-ar fi autosesizat față de oribilul trafic de influență comis de urechist), fiind vorba de bani publici, îmi permit ca și contribuabil să adresez public două întrebări:

-Există oare vreo legătură între promovarea ostentativă, dacă nu grețoasă de-a dreptul, a personajului Orlando și a închipuitelor sale fapte de vitejie pe postul Antena 3 și "preemtiunea" pregătită a-i fi acordată trustului TV în recuperarea bunurilor imobile confiscate în 2014 de instanță?

-Dacă nu se rezolvă "preemțiunea”, există posibilitatea folosirii unui intermediar al aceluiași „beneficiar final” după reducerea considerabilă, în faze succesive, a preţului iniţial din anunţul de licitatie alăturat?”.

Citește și:

EXCLUSIV Cât a costat operația președintelui Klaus Iohannis – Reacția Spitalului Militar

Schimbare radicală în procedura de divorț! Documentul a fost publicat azi în Monitorul Oficial


Unde a lucrat soția lui Augustin Lazăr și ce pensie grasă are

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri