a2950b84 5e6d 4ccc ac15 2e27c2cfc22f

FOTO Razie de amploare făcută de Poliție. Cine nu poartă masca de protecție primește amendă

Pe parcursul zilei de 19.07.2020, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Ordine Publică, împreună cu agenți de siguranță publică din cadrul Sectoarelor 1- 6 Poliție, au efectuate verificări cu privire la modul de respectare a prevederilor legii 55/2020, a regulilor de purtare a măștii și de distanțare,  de către angajații operatorilor economici precum și de către consumatori.

În cadrul acțiunii s-au verificat 9 mari centre comerciale.

Cu această ocazie au legitimate 66 de persoane și a fost aplicată o sancțiune conform Legii nr. 55/2020, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală( portul măștii).
Au fost purtate discuții cu personalul de pază precum și cu personalul societăților comerciale verificate, ocazie cu care li s-a adus la cunoștință acestora faptul că purtarea măștii este obligatorie în spațiile închise, dar și în locurile aglomerate prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

Acțiunile vor continua și în perioada următoare.

 

În data de 18.07.2020, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București – Poliția Sectorului 2, în continuarea activităților privind asigurarea climatului de ordine și siguranță civică si pentru prevenirea răspândirii CoVid-19, împreună cu reprezentanți ai Poliției Locale sector 2 și Direcției Generale de Jandarmeriei București au efectuat verificări la mai multe societăți comerciale și piețe.
Au fost aplicate două sancțiuni contravenționale pentru încălcări ale prevederilor Legii nr 55 /2020.

 

Citește și:

Virgil Musta: ‘Am avut și cadre medicale care considerau că virusul nu există și de aia nu s-au protejat. De aia nu au protejat nici pacienții și au infectat pe alții’

Marcel Vela face schimbări majore! Ordin privind preschimbarea permiselor eliberate de alte state

Medicul Monica Pop a explodat în privința Legii carantinării: ‘Internarea obligatorie e o jignire pentru români. Nimeni nu are curajul să explice de ce doar noi de pe tot Pământul!’

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare