Primarul general, Gabriela Firea, a declarat, vineri, că lipsa de autostrăzi și infrastructura precară, în general, reprezintă cel mai mare minus al României.
„Este îndreptățită orice formă de manifestare, chiar și de protest, pentru că avem foarte multe rămâneri în urmă în ceea ce privește infrastructura din țară, din Capitală și din alte orașe. Acesta este principalul nostru minus ca și țară, iar dacă nu recunoaștem acest lucru înseamnă că suntem practic desprinși de realitate”, a declarat, vineri, primarul general Gabriela Firea.
„Trebuie, în schimb, dincolo de aceste forme de manifestare, să analizăm ce nu am făcut cu toții bine și nu e vorba de cei care sunt acum la putere, ci cei care au condus țara aproape 30 de ani. Nu este partid politic din România, cu excepția unuia nou înființat - toate celelalte s-au succedat la putere. Deci nu pot să vină acum partidele să spună că ele nu au avut guvernarea și că doar un singur partid este vinovat”, a mai declarat Firea.
Edilul mai spune că protestul de vineri, de 15 minute, este unul lăudabil și că trebuie să rămână unul sincer și cetățenesc.
„Eu m-aș bucura să rămână unul cât se poate de cetățenesc, să fie unul cât se poate de sincer, așa cum a debutat, și ar fi totuși un gust amar să profite cineva politic de el. Până la urmă este nemulțumirea noastră, a tuturor, iar că cineva a și format o imagine a acestei nemulțumiri este spre lauda acelei persoane”, a mai declarat Gabriela Firea, informează stiripesurse.ro
Vezi și
Surpriză! Ce avere avea fostul șef DNA care s-a sinucis
EXCLUSIV Răsturnare de situație în privința leilor lui Nuțu Cămătaru! Ce se întâmplă acum cu animalele
Trădare pentru Traian Băsescu! S-a întâmplat în emisiunea lui Rareș Bogdan
Gabriela Firea, despre lipsa autostrăzilor: 'Dincolo de aceste forme de manifestare, să analizăm ce nu am făcut cu toții bine și nu e vorba de cei care sunt acum la putere'
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



