Coaliția PSD - ALDE a decis că primarii îți pot mări singuri salariile și le pot stabili și pe cele ale subalternilor. Unii dintre aceștia au fixat sume incredibile, ajungând să câștige mai mult decât președintele țării. Și primarul general Gabriela Firea și-a mărit salariul. Aceasta și-a publicat declarația de avere și de interese. Potrivit acesteia, salariul său este de 9.936 de lei/ lună. Cu un an în urmă, salariul pe care edilul îl încasa de la primărie era de 6.541 lei/ lună.
Pe site-ul Primăriei Capitalei a fost publicată și declarația de avere și de interese a primarului general pe anul 2017. Astfel, Gabriela Firea deţine două terenuri forestiere, obţinute în perioada 2005-2010, cu o suprafaţă totală de peste 2.300 de metri pătraţi, în oraşul Voluntari, din judeţul Ilfov. În localitatea Sineşti deţine, alături cu soţul ei, Florentin Pandele, primarul oraşului Voluntari, un teren intravilan de 1.500 de metri pătraţi şi un teren extravilan de 60.000 de metri pătraţi. Aceste proprietăţi au fost obţinute fie prin “cumpărare succesiune “, fie prin “moştenire”, potrivit Libertatea.
Vezi și EXCLUSIV! Planul magistral de la Cotroceni! Dragnea pe făraş. Rolul lui Florian Coldea
Gabriela Firea deţine alte două terenuri, cu o suprafaţă totală de peste 2.200 de metri pătraţi, în localitatea Petrăchioaia, din judeţul ilfov, fiind cumpărate în 1991-1994, aici fiind coproproprietar și Florentin Pandele. Pe unul dintre aceste terenuri este construită şi o casă, cu o suprafaţă de 240 de metri pătraţi, pe care Firea o deţine în coproprietate cu Florentin Pandele.
Mașina pe care o are Gabriela Firea, potrivit declarației sale de avere, este un Mercedes Benz, cumpărat în anul 2010.
La capitolul bunuri personale, primarul Bucureștiului are bijuterii în valoare de 100.000 euro. Potrivit declarației de avere sunt bijuterii din platină, aur alb și galben, de 14 și 18 karate simple sau cu metale prețioase și semiprețioase (ceas perioada interbelică, inele, lănțișoare, brățări, pandante, coliere, cercei) dobândite în perioada 1990- 2010 (înainte de căsătorie). Din aceeași perioadă, Gabriela Firea are și tablouri de 80.000 de euro. Bijuteriile și tablourile de după căsătorie sunt în valoare totală de 60.000 de euro.
Vezi și EXCLUSIV! Motivul real pentru care Dragnea nu-l vrea pe Vlase la SIE! Cine s-ar afla în spatele deciziei
În ceea ce privește conturile din bancă, Gabriela Firea are un cont de 18.222 lei, mai mult față de cel care figura în declarația pe avere pe anul 2016, cu aproape 8.000 de lei. Mai are un cont de 1.003 dolari și de 1.003 euro. În declarația de avere a Gabriela Firea apare și un cont în lei al soțului ei Florentin Pandele, de 9.372, cu 5.200 de lei mai mult decât avea în 2016.
De cealaltă parte, Gabriela Firea are de recuperat din împrumuturi 69.000 de euro. Sunt împrumuturi pe care le-a acordat mai multor prietene. Unele din ele sunt acum consiliere personale ale Gabrielei Firea la Primăria Capitalei.
La capitolul salarii, pe anul 2016, Gabriela Firea obţinea un venit total de 39.251 de lei, ca primar general învestit pe 23 iunie 2016, la care s-au adăugat alţi 38.743 de lei, ca senator. În aceeaşi perioadă, soţul ei, Florentin Pandele, a avut un venit anual total în valoare de 48.077 de lei, ca primar al oraşului Voluntari.
Pe anul 2017, Gabriela Firea a avut un salariu de 119.241 lei, deci 9.936 de lei/ lună. Și salariul lui Florentin Pandele a crescut față de 2016. Pe 2017 el a avut un venit total de 81.646 lei, deci 6.803 lei/lună ca primar al orașului Voluntari.
Gabriela Firea și-a mărit salariul! Cât câștigă acum primarul general al Capitalei
Trending

17 febActual
România a avut propriul Jeffrey Epstein care nu a ajuns niciodată atât de celebru. Acționa prin intermediul unei agenții de modeling ca să-și racoleze victimele pentru politicieni și vedete

17 febActual
Românul angajat la stat care câștigă 2.800 de lei pe zi, de luni până vineri. Încasează bani din 11 locuri diferite

17 febPolitica
Nicușor Dan anunță că numirea șefilor serviciilor secrete va avea loc în curând și spune că are câte cinci nume pentru fiecare funcție

17 febEconomie
Reforma lui Bolojan trece prin OUG. Dispar mii de posturi de șefi, sporurile se taie, instituțiile se comasează

17 febActual
Cum a ajuns Mirabela la tribunal din cauza lui Nicușor Dan. Una dintre cele mai ciudate situații în care a fost implicat cuplul prezidențial s-a consumat în fața judecătorilor

17 febPolitica
Liberalul care anunță ruptura coaliției. Acuzații serioase lansate în direcția aliaților social-democrați

17 febActual
Cod portocaliu de ninsori în București: Strat de 50 de centimetri și viscol năprasnic

17 febActual
Transformarea care are în prim-plan primul hipermarket din România. Carrefour Militari, de la o locație luată cu asalt, la o parcare goală

17 febSocial
Trufandaua de pe tarabele din Obor. Bucureștenii se înghesuie să cumpere produsele

17 febActual



