Gabriela Firea vine cu explicații! Aceasta a spus, marți seara, la România TV, de ce i-a cerut demisia lui Liviu Dragnea din fruntea PSD și a Camerei Deputaților. Cu toate că aceasta a fost lăsată fără funcțiile pe care le avea în PSD, după 8 luni relația dintre cei doi s-a îmbunătățit.
”E o cooperare instituțională, o colaborare între două persoane. Noi suntem, în statistici, 2,2 milioane de locuitori, dar în realitate suntem 4 milioane. Această dispută care a avut loc e pentru că eu m-am simțit lăsată singură să rezolv problemele legate de trafic, investițiile pentru poduri, pasaje, supra-lărgiri, cu RADET, ELCEN. Eu m-am simțit abandonată, am avut acele ieșiri, s-a considerat că am alte planuri politice, dar după 8 luni au văzut că eu nu făceam nimic decât să lupt pentru București. M-am întâlnit cu Eugen Teodorovici, cu domnul Suciu, cu Darius Vâlcov, cu domnul Cuc, cu domnul CNAIR, cu șeful de la metrou, a participat și domnul Dragnea. Am resuscitat totul și sunt convinsă că lucrurile vor intra într-un firesc. A fost un strigăt de disperare că nu pot să fac ceva pentru București, nu că plec la alt partid sau că vreau să candidez la prezidențiale.
Nu iau în calcul că am fost trasă pe sfoară, cred că lucrurile se vor rezolva, de data aceasta. Un Guvern al unei țări nu are cum să ignore cetățenii unei capitale. Este cel mai mic buget raportat la numărul de locuitori. PNL și USR au blocat totul, fie nu participă la vot, fie se opun, ies pe holuri.
Nu vreau să atac foștii primari, dar nimeni nu s-a așteptat la o explozie a populației, a numărului de oameni care vin să muncească în București.”, a precizat Gabriela Firea.
Vezi și:
Adevăratul motiv! De ce ar fi fost, de fapt, arestat Radu Mazăre în Madagascar
Gabriela Firea vine cu explicații! Motivul pentru care a vrut 'război' cu Liviu Dragnea
Trending

08:41Sport
Simona Halep, „cuplată” cu „Regele mezelurilor”. Fosta campioană de talie mondială a fost surprinsă, în repetate rânduri, alături de miliardarul mai mare cu 25 de ani

12:18Economie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

15:03Actual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

17:12Entertainment
Chuck Norris a murit. Legendarul actor de film avea 86 de ani, vestea a venit de la familia sa

13:45Actual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

11:43Actual
Confederația CAIR solicită măsuri urgente pentru reducerea presiunii scumpirii carburanților asupra mediului de afaceri

17:52Actual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

20:19Economie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens
Articole Similare

17:52Actual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

15:03Actual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

13:45Actual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

11:43Actual
Confederația CAIR solicită măsuri urgente pentru reducerea presiunii scumpirii carburanților asupra mediului de afaceri

19 marActual



