Gata! Mugur Isărescu trage un semnal de alarmă. Ce spune guvernatorul BNR

Autor: Mihai Paul, redactor

Publicat: 14-11-2018 19:45

Actualizat: 14-11-2018 19:14

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a explicat că discplina financiară este absolut necesară pentru păstrarea stabilitășii României.

„Este important ca în condiţiile schimbărilor de paradigmă, ale unor fluxuri informaţionale accelerate, uneori, predominant emoţionale, să existe acest discurs public echilibrat şi raţional, fără exagerări, care produc doar distorsiuni şi zgomot. (...) Disciplina financiară este unul dintre marile obiective pe care trebui să le promovăm în prezent”, a afirmat Mugur Isărescu, în cadrul conferinţei anuale a Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR), ediţia a X-a, „România după 10 ani. Realizări. Eşecuri. Perspective economice”.


În acest context, Guvernatorul BNR a explicat faptul că este importantă păstrarea macrostabilităţii, a echilibrului intern, este esenţială.

„Trebuie să avem grijă de macrostabilitate ca de lumina ochilor, pentru că, din aceasta derivă şi sustenabilitatea, durabilitatea dezvoltării noastre, şi parcursul în cadrul Uniunii Europene (UE). Nu există alternativă validă, pe termen lung, la politicile macroeconomice coerente. Dacă nu păstrăm coerenţa, mai devreme sau mai târziu, vom plăti ca ţară”, a subliniat Isărescu.
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri