Pe un fond în care Guvernul PSD este la o cotă de încredere record, însă în sensul negativ, preşedintele Liviu Dragnea încearcă să recupereze puncte, orientându-se din nou către publicul său fidel. Acesta a anunţat că pensionarii vor primi pensii mai mari din luna august, deoarece începând cu data de 1 iulie punctul de pensie creşte la 1.000 de lei.
"Respectăm ce am promis! De astăzi, punctul de pensie creşte la 1.000 ron. Prin urmare, din august pensionarii vor primi pensii mai mari!", a afirmat Dragnea, sâmbătă, într-o postare pe Facebook.
Vezi și Pe banii noștri! Diva sexy salariu uriaș la ASF – vezi detalii care te vor enerva la culme
Programul PSD pentru pensionari prevede o creştere a punctului de pensie cu 60% până în 2020 faţă de anul 2016. Astfel, la 1 iulie 2017 punctul de pensie creşte la 1.000 de lei, faţă de 871 de lei în 2016, potrivit Agerpres.
De la 1 iulie 2018 punctul de pensie va creşte la 1.100 lei, în 2019 va ajunge la 1.265 lei, pentru ca în 2020 să crească la 1.400 lei. La 1 ianuarie 2021 punctul de pensie se va situa la valoarea de 1.775 lei, respectiv 45% din salariul mediu.
Gest disperat al lui Dragnea! Ce se întâmplă cu pensiile de la 1 august
Trending

12 febPolitica
România va participa doar ca observator la Consiliul pentru Pace. Nicușor Dan a vorbit despre tensiunile NATO–SUA

12 febActual
Fenomenul care are loc în Transilvania în raport cu alegerile din Ungaria declanșează un semnal de alarmă puternic pentru România

12 febSocial
România fără burtă. O bătrână a fost surprinsă în ipostaze dramatice, într-un magazin din Capitală. Femeia căuta cea mai ieftină pâine: „Ce să facem, mamaie, ca să ne descurcăm?”

12 febPolitica
Dragoș Sprînceană lansează acuzații dure la adresa Ancăi Alexandrescu și a liderului AUR George Simion

09:33Economie
Vinerea neagră pentru România. 13 februarie e data la care țara intră oficial în recesiune tehnică

12 febActual
Nicușor Dan spune că România ar putea îndeplini criteriile pentru adoptarea euro în trei-patru ani

09:11Actual
Adio, Dacia Logan și Sandero în România. Francezii de la Renault au luat o decizie radicală în cazul celor două modele

12 febPolitica
Dilema lui Nicușor Dan: A fi sau a nu fi în Consiliul de Pace al lui Trump

12 febSocial
Pensiile speciale ale magistraților costă statul peste 1,1 miliarde de lei anual

10:03Economie
Profeția lui Petrișor Peiu (AUR) s-a adeverit. Recesiunea a început la trei zile distanță de la anunțul parlamentarului
Articole Similare

25 minute în urmăActual
1600 de români, în pericol. Oamenii pot rămâne fără serviciu după ce prețul acțiunilor companiei s-au prăbușit

36 minute în urmăActual
Boicotul Kaufland început de la o campanie nemaivăzută în România. Părinții sunt cei mai revoltați de inițiativa retailerului

circa 1 oră în urmăActual
Francezii au pus mâna pe Palatul BCR. Ce destinație va avea impunătoarea clădire din București

circa 1 oră în urmăActual
Contul TikTok al Realitatea Plus a fost închis după sancțiunea CNA privind suspendarea emisiei

15:36Actual



