Deși pare o scenă macabră dintr-un film thriller, totul se întâmplă pe străzile din Turnu Măgurele. Un bărbat în vârstă de 71 de ani și-a târât câinele însângerat, după mașină, până în momentul în care a fost oprit de alți șoferi.
Acesta este anchetat de autorități după gestul inuman. Bărbatul, fost învățător, a fost oprit de alți șoferi revoltați de această scenă. Acesta le-a explicat foarte senin că nu se aştepta ca animalul să nu poată ţine pasul cu vehicul.
"Uite ce i-ai făcut!
L-am legat de colac.
Păi nu se leagă de maşină!
Nu am ştiut, domnule, am zis că vine după maşină..."
Poliţiştii au început ancheta de cum au văzut imaginile postate pe facebook.
Teodora Dragole - purtător de cuvânt al IPJ Teleorman: „A fost întocmit dosar penal privind protecția animalelor. În continuare se efectuează cercetări”
Bărbatul de 71 de ani care şi-a târât câinele cu maşina poate să fie condamnat la închisoare sau la plata unei amenzi de până la 10.000 de lei. Câinele a supravieţuit, a fost luat şi dus la direcţia veterinară pentru îngrijiri
Contactat de Ştirile PROTV, bărbatul, fost profesor, susţine că nu şi-a mai luat câinele în maşină pentru că nu mai avea loc. “Nu are nimic, am zis să-l leg că nu aveam altă posibilitate şi era aproape Islazul de târla asta şi am mers foarte încet ca el să meargă aşa, ca după o căruţă. M-am făcut 100 de metri de la stâna şi am oprit, cred că el a opus un pic de rezistenţă, d-asta s-a julit puţin pe talpa de asfalt.”
Vezi și În aprilie au demarat lucrările! Un gigant german creează o mare fabrică în România – Investiție grandioasă
EXCLUSIV! Cozmin Gușă dezvăluie dacă va reintra în politică, în ce partid, dar și când va fi debarcat Ludovic Orban de la șefia PNL
EXCLUSIV! Răspunsuri NEAȘTEPTATE din partea lui Cozmin Gușă! De cine îi este milă, cine este cel mai inteligent politician din România și care este cea mai mare nerealizare a sa
Gest REVOLTĂTOR: Cu ce se ocupa bărbatul care și-a târât câinele însângerat după mașină și ce amendă riscă
Trending

11:23Actual
România a avut propriul Jeffrey Epstein care nu a ajuns niciodată atât de celebru. Acționa prin intermediul unei agenții de modeling ca să-și racoleze victimele pentru politicieni și vedete

09:28Actual
Românul angajat la stat care câștigă 2.800 de lei pe zi, de luni până vineri. Încasează bani din 11 locuri diferite

16:48Politica
Nicușor Dan anunță că numirea șefilor serviciilor secrete va avea loc în curând și spune că are câte cinci nume pentru fiecare funcție

16 febEntertainment
Robert Duvall, legendarul Tom Hagen din „Nașul”, a murit la 95 de ani. Doliu la Hollywood

11:59Economie
Reforma lui Bolojan trece prin OUG. Dispar mii de posturi de șefi, sporurile se taie, instituțiile se comasează

16 febActual
Câte zile de concediu medical poate acorda medicul de familie și ce spun regulile actuale

08:49Actual
Cum a ajuns Mirabela la tribunal din cauza lui Nicușor Dan. Una dintre cele mai ciudate situații în care a fost implicat cuplul prezidențial s-a consumat în fața judecătorilor

13:57Politica
Liberalul care anunță ruptura coaliției. Acuzații serioase lansate în direcția aliaților social-democrați

16 febActual
Cireșele au apărut în piețe, dar prețul lor îi face pe cumpărători să se oprească doar pentru a privi

14:15Actual



