Pe acest subiect, avocatul Gheorghe Piperea a avut o intervenție acidă și întreabă cum este posibil „ca cele două cifre să fie la o asemenea distanță kilometrică”, dat fiind că, pentru 7 martie, Grupul de Comunicare Strategică a raportat 1.093 de cazuri de coronavirus, iar Ministerul Sănătății, doar 221 de cazuri.
„Priviți aici - grupul de “comunicare strategică” al lui Arafat spune că sunt 1093, VeVeVe spune că sunt doar 221 de pacienți internați la ATI! Cine minte, cine intră pușcărie?
Cum e posibil ca cele două cifre să fie la o asemenea distanță kilometrică?
Oare cât mai sunteți dispuși să acceptați fără crâcnire aceste minciuni criminale? Încă mai credeți că e pentru siguranța voastră?
PS Vedeți acum de ce a sărit ca ars Cîțu, trimițând corpul de control la MS și amenințându-l voalat pe VeVeVe cu dosar penal de divulgare a secretului de stat? A minciunii - secret de stat, mai precis?”, spune Piperea.
„După ce m-am enervat că feisbuc îmi atrage atenția, din nou, că postările mele au referințe la covid, îndemnându-mă să mă informez din „surse oficiale”, mă amuz teribil acum, văzând ce acuratețe deosebită au informațiile oficiale. Care informații oficiale bre - alea de Arafat sau alea de la VeVeve?”, a mai comentat avocatul.
Vezi și
SURSE DNA ar fi descins la ANPC! Procurorii fac verificări pe modul în care s-au făcut detașările în posturile-cheie
EXCLUSIV Guvernul PNL uită de marea reformă pe care a promis-o la stat! Un arhitect a fost transformat în inspector-șef la Apele Române



















