Gigantul Lidl se extinde în România! Unde va fi amplasat noul magazin și ce super oferte vor avea

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 28-01-2019 16:03

Actualizat: 28-01-2019 14:55

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Gigantul Lidl se extinde în România! Acesta va deschide un nou magazin,  pe data de 31 ianuarie, care va avea o suprafaţă de vânzare de aproximativ 1.300 mp şi dispune de aproximativ 150 de locuri de parcare.


Noua unitate este situată pe Strada Lugojului, Nr. 95, din localitatea Ghiroda, judeţul Cluj şi va funcţiona de luni până sâmbătă, între 07:30 şi 22:00, iar duminică între 8:00 şi 20:00.


Odată cu inaugurarea magazinului, se vor crea aproximativ 24 de noi locuri de muncă.


„Procesul de execuţie a noului magazin se află în linie cu strategia de sustenabilitate care face parte din modelul de business Lidl, prin folosirea unor tehnologii avansate din domeniul construcţiilor şi în conformitate cu normele de protecţie a mediului. Astfel, în continuarea demersurilor de dezvoltare durabilă asumate de companie, Lidl adoptă o serie de soluţii şi tehnologii moderne, care asigură standardele înalte de eficienţă energetică. De exemplu, în unitate sunt instalate sisteme de iluminat cu LED, cu senzor de prezenţă şi sisteme de recuperare a căldurii, integrate în instalaţiile de ventilaţie”, a anunţat retailerul.


Deschiderea magazinului din Ghiroda, judeţul Timiş, îi aşteaptă pe clienţi cu promoţii şi acţiuni speciale. În ziua inaugurării vor fi reduceri de peste 20% la articole nealimentare, dar şi la cele alimentare, precum mezeluri, lactate, dulciuri şi altele.

„Inaugurarea unităţii continuă strategia companiei de a oferi zilnic românilor, în zone din imediata lor proximitate, produse de calitate la cel mai bun preţ, într-o largă varietate de sortimente. Lidl promovează cu consecvenţă colaborarea cu producătorii locali, multe dintre mărcile de calitate comercializate în reţea fiind produse în România”, a informat Lidl.

Vezi și Lovitură de teatru în privința lui Carmen Iohannis! La mijloc sunt banii obținuți de pe închirierea casei din Sibiu

Toți pensionarii sunt vizați! Dacă faceți asta vă puteți pierde dreptul la pensie

Vești proaste! Toți șoferii care au mașini diesel sunt vizați

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri