Președintele Sindicatului Național Sport și Tineret, Andy Nagy, a declarat că începând de astăzi, angajații din domeniul Sport și Tineret intră în grevă generală.
Aceasta spune că atât ea cât și angajații sunt sătui de promisiunile ministerului condus de Ioana Bran.
"Noi am fost azi chemaţi la consultări de conducerea Ministerului Tineretului şi Sportului. Ne-am întâlnit cu secretarul general din cadrul MTS, Ion Cristinel Rujan, am discutat, dar nimic concret. În continuare numai promisiuni. Apoi am vorbit cu membrii de sindicat din toată ţara şi nici nu vor să audă de suspendarea grevei. Aşa că am decis ca greva generală în sport şi tineret să se desfăşoare vineri, conform programului stabilit. Vom reveni şi cu un comunicat în care vom preciza grupele SNST şi unităţile care intră de mâine dimineaţă. Probabil vom actualiza pe măsură ce vor confirma. De asemenea, vom anunţa şi grupele unde s-au făcut presiuni din partea directorilor ca angajaţii să nu participe la grevă, deşi au transmis către sindicat tabelele cu semnături", a declarat Nagy pentru Agerpres.
Liderul de sindicat a declarat că secretarul general MTS a invitat conducerea SNST să negocieze, astăzi, contractul colectiv de muncă și acordul colectiv de muncă, scrie realitatea.net. Negocierea va fi în paralel cu greva, nimic nu îi va împiedica de la grevă.
"În paralel vom merge la şedinţa de mâine pentru negocierea CCM/ACM. Pentru că a expirat contractul colectiv de muncă din 7 iulie. Noi le-am tot spus să discutăm, dar nu au răspuns până acum. Însă repet, această întâlnire va avea loc în paralel cu greva generală", a adăugat Andy Nagy.
SNST doreşte:
-egalizarea salariilor la nivelul maxim aflat în plata, conform Deciziei CCR nr.794/2016, reîncadrarea personalului conform Legii nr.153/2017 (diferenţiat pe funcţii, răspundere, vechime)
-plata muncii în zilele de sâmbătă şi duminică, sărbătorile legale şi a orelor suplimentare
-acordarea sporului de 25% pentru antrenorii care au sportivi la lotul naţional
-acordarea sporurilor - aplicarea regulamentului de sporuri
- galizarea salariilor celor din federaţiilor sportive naţionale, la nivelul celor din subordonatele MTS
-acordarea voucherelor de vacanţă pentru salariaţii federaţiilor sportive naţionale
-suplimentarea numărului de angajaţi
-deblocarea posturilor vacante
- prelungirea contractului colectiv de muncă.
Sursa: realitatea.net
Vezi și Pericol pentru șoferii care dețin astfel de mașini! Nu vor mai putea fi înmatriculate în România de la sfârșitul acestei luni
Grevă generală! Sătui de promisiuni
Trending

08:19Actual
Alertă meteo pentru 6 județe din România, din 26 martie. Prognoza ANM cu vijelie și ninsori

14:28Actual
Domeniul în care se caută urgent 10.000 de angajați, dar prea puțini doresc. Salariile sunt peste medie

25 marExterne
100 de lei de benzină în țara vecină. Statul le acordă acest ajutor, pe fondul scumpirilor

12:20Actual
Radiere fiscală 2026. Pași esențiali după ce ai vândut mașina și actele necesare

18:09Actual
IKEA dă 250 de lei gratis pentru clienții fideli. Oferta începe din 1 aprilie 2026
Articole Similare

18:09Actual
IKEA dă 250 de lei gratis pentru clienții fideli. Oferta începe din 1 aprilie 2026

14:28Actual
Domeniul în care se caută urgent 10.000 de angajați, dar prea puțini doresc. Salariile sunt peste medie

12:20Actual
Radiere fiscală 2026. Pași esențiali după ce ai vândut mașina și actele necesare

08:19Actual
Alertă meteo pentru 6 județe din România, din 26 martie. Prognoza ANM cu vijelie și ninsori

25 marActual



