Pensionarii cu venituri de până la 1.830 lei/lună vor beneficia de medicamente compensate cu 90%. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin.
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, un proiect privind extinderea programului de compensare cu 90% a preţului medicamentelor pentru pensionari, urmând ca de la 1 ianuarie să beneficieze de această facilitate pensionarii cu venituri de până la 1.830 lei pe lună, comparativ cu 1.608 lei pe lună în prezent.
"A fost aprobată o hotărâre care e menită să susţină accesul cât mai multor pensionari la medicamente. Guvernul a decis majorarea plafonului de venituri până la care pensionarii pot beneficia de compensarea cu 90% a medicamentelor.
Astfel, începând cu 1 ianuarie 2024, vor beneficia de compensarea cu 90% a medicamentelor pensionarii cu venituri de până la 1.830 lei pe lună, comparativ cu pragul de 1.608 lei pe lună din prezent", a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin.
El a explicat că, în acest an, pentru perioada ianuarie - septembrie, au fost eliberate peste 2 milioane de reţete pentru un număr de 432.525 de pensionari, informează AGERPRES
Guvernul a luat decizia: Pensionarii cu venituri de până la 1.830 lei/lună vor beneficia de medicamente compensate cu 90%
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

17 sepSport
Dorința lui Helmut Duckadam s-a împlinit abia după moartea lui. Legendele de la Steaua București, câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni în anul 1986, vor primi o indemnizație specială

17 sepSocial
500.000 de pensionari ar urma să dea banii îmbnapoi către stat. Recalcularea greșită le-a adus venituri pe care nu le meritau, pot fi executați silit

17 sepActual
Semne că telefonul tău este urmărit. DNSC trage un semnal de alarmă, o mulțime de români se confruntă cu această situație

17 sepEconomie
Pensii ca în SUA pentru români. Cum funcționează și ce sume se oferă pentru seniori

17 sepPolitica
Victor Ponta, propus premier. Fostul candidat la alegerile prezidențiale a mai fost șeful Executivului, și-a dat demisia după tragedia Colectiv

17 sepEconomie
Dispare supraimpozitarea contractelor part-time. Ordinul a venit de la Ilie Bolojan, dar toate partidele susțin proiectul

17 sepEconomie
Ninge în România. Când vine prima zăpadă din această iarnă, meteorologii au venit deja cu o prognoză

17 sepEntertainment
Cele 4 crâșme românești care au ajuns să impresioneze străinii din întreaga lume. Sunt în top 100 la nivel de continent

17 sepEconomie
Ce este operațiunea F.O.C.U.S. pe care o începe ANAF. Ce români vor fi vizați de controale

17 sepEconomie
Lucrătorii de la Bosch cer sprijin de la UE, de frică să nu rămână șomeri. Cât de gravă este situația
Articole Similare

17 sepEntertainment
Ce primesc gratis concurenții de la Insula Iubirii. Antena 1 oferă o serie de avantaje pentru cupluri, dar și pentru ispitele masculine și feminine

17 sepEntertainment
Pe ce au cheltuit banii foștii concurenți de la Vocea României. Puțini au decis să folosească premiul de la PRO TV într-un scop constructiv

17 sepEntertainment
Se dau 500 de lei ajutor de încălzire de la stat. Cine poate încasa, lunar, banii, care sunt actele necesare și procedura, pas cu pas

17 sepEntertainment
Alocație micșorată pentru copii. Minorii ar putea pierde o parte din bani, conform unui proiect de lege

17 sepEntertainment



