În acest an, Paștele și Ziua Internațională a Muncii pică în aceeași săptămână, astfel că românii se vor putea bucura de o mini-vacanță prelungită. Pentru a veni în sprijinul angajaților, Guvernul a luat decizia de a mai oferi o zi liberă. Astfel, românii vor avea în total nu mai puțin de șase zile de concediu.
Guvernul a hotărât să mai ofere o zi liberă angajaților
Cum Paștele ortodox și 1 mai, Ziua Internațională a Muncii, pică anul acesta în aceeași săptămână, Guvernul a decis să acorde încă o zi liberă bugetarilor, și anume pe data de 2 mai. Astfel, românii vor putea face punte între zilele de sărbătoare și weekend și se vor bucura de șase zile libere în prima mini-vacanță din acest an, începând cu 1 mai, de Ziua Internațională a Muncii, până pe 6 mai, când e sărbătorită a doua zi de Paște.
Anunțul oficial a fost făcut de Ministerul Muncii, precizându-se însă că această zi liberă suplimentară se acordă exclusiv pentru anul 2024, ea urmând a fi recuperată.
„Pentru recuperarea zilelor libere, instituţiile şi autorităţile publice îşi vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 31 mai, potrivit planificărilor stabilite prin acte administrative emise la nivelul fiecărei instituții publice”, se menționează în comunicatul de presă emis de Ministerul Muncii.
Calendarul mini-vacanței de Paște 2024:
- 1 mai – Ziua Muncii (miercuri)
- 2 mai – „punte” (joi)
- 3 mai – Vinerea Mare (vineri)
- 5 mai – Paștele ortodox (duminică)
- 6 mai – A doua zi de Paște ortodox (luni)
(CITEȘTE ȘI: Ministerul Sănătății anunță noi medicamente gratuite și compensate pentru români, de la 1 mai. Lista completă a tratamentelor care vor fi decontate de CNAS)
Cât durează vacanța de Paște pentru elevi
Potrivit Ministerului Educației, elevii vor avea vacanța de Paște în perioada 27 aprilie - 7 mai. Astfel, în acest an, elevii vor avea parte de o vacanță prelungită de Paște. Mai exact, aceștia se vor bucura de 10 zile libere, urmând a se întoarce la școală pe data de 8 mai, pentru modulul 5 al acestui an școlar, care va avea o durată de aproximativ o lună și jumătate, până pe 22 iunie, când copiii vor intra în vacanța de vară.
(NU RATA: Salariu minim de 6.000 de lei pentru români! Premierul Marcel Ciolacu a anunțat care este direcția clară în care se îndreaptă România, în următorii ani)


















