Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, un proiect de Hotărâre care prevede finanțarea a două programe de interes național (PIN) destinate persoanelor vârstnice.
Cele două PIN-uri, ”Servicii comunitare la domiciliu pentru persoanele vârstnice” și ”Sprijin pentru autoritățile administrației publice locale din unele unitățile administrativ-teritoriale în care nu s-au înființat/nu au fost acreditate serviciile publice de asistență socială”, vor fi implementate în perioada 2018 – 2020. Bugetul total alocat este de aproape 115.000.000 lei.
Primul program de interes național vizează creşterea calităţii vieţii persoanelor vârstnice dependente singure ori a căror familie nu poate să le asigure îngrijirea, prin menţinerea autonomiei acestora pe o perioadă cât mai lungă, prevenirea agravării situaţiei de dependenţă și a instituţionalizării.
În cadrul acestui PIN se vor asigura servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice dependente și vor fi înființate noi unități de îngrijire la domiciliu, publice, în cadrul/în subordinea serviciilor publice de asistență socială (SPAS), în unitățile administrativ-teritoriale în care acestea nu există.
De asemenea, programul ”Servicii comunitare la domiciliu pentru persoanele vârstnice” va implementa metoda managementului de caz pentru persoanele vârstnice care beneficiază de suport pentru realizarea unor activităţi instrumentale ale vieţii zilnice, asigurate de voluntari sau de îngrijitori informali și de servicii de asistență comunitară.
Bugetul total al acestui PIN este de 25.184.320 lei, din care 3.200.500 lei vor fi alocați pentru anul 2018, 12.592.160 lei pentru anul 2019 și 9.391.650 lei pentru anul 2020.
Prin cel de-al doilea PIN, ”Sprijin pentru autoritățile administrației publice locale din unele unitățile administrativ-teritoriale în care nu s-au înființat/nu au fost acreditate serviciile publice de asistență socială”, autoritățile administrației publice locale vor fi ajutate să-și îndeplinească atribuțiile privind organizarea, administrarea şi acordarea serviciilor sociale. Serviciile publice de asistență socială din 1.000 de comune vor fi sprijinite să obțină certificatul de acreditare prin angajarea/contractarea, în fiecare dintre acestea, a unui asistent social, iar salariile asistenților sociali din aceste servicii vor fi asigurate pentru 24 de luni.
În acest fel, cel puțin 300.000 de persoane aflate în dificultate din comunitățile în care se înființează SPAS vor beneficia de serviciile de asistență socială, de realizarea evaluării inițiale, inclusiv de consiliere și informații referitoare la riscurile sociale şi drepturile de protecţie socială de care poate beneficia, de consilierea necesară în vederea depăşirii situaţiilor de dificultate, precum și de servicii de asistență comunitară.
Prin acest program, 1.000 de comune vor beneficia de resurse umane specializate în asistență socială, pentru a elabora strategiile locale de dezvoltare a serviciilor sociale și planurile anuale de acțiune privind serviciile sociale.
Bugetul total al acestui program de interes naţional este de 89.216.400 lei. În acest an, bugetul alocat va fi de 12.821.140 lei, alți 44.608.200 lei sunt prevăzuți pentru anul 2019 și 31.787.060 lei pentru anul 2020.
Pentru anul 2018, fondurile necesare sunt prevăzute în bugetul Ministerului Muncii și Justiției Sociale, reprezentând un total de 16.646.266 lei.
Vezi și O nouă dezvăluire „atomică” a lui Oreste: Ce înaltă funcție ar fi avut tatăl lui Mircea Badea
Vești importante pentru clienții Bancpost: Ce se va întâmpla cu cardurile de debit
Guvernul decide soarta bătrânilor: Ce proiect important a aprobat astăzi
Trending

11:23Actual
România a avut propriul Jeffrey Epstein care nu a ajuns niciodată atât de celebru. Acționa prin intermediul unei agenții de modeling ca să-și racoleze victimele pentru politicieni și vedete

09:28Actual
Românul angajat la stat care câștigă 2.800 de lei pe zi, de luni până vineri. Încasează bani din 11 locuri diferite

16:48Politica
Nicușor Dan anunță că numirea șefilor serviciilor secrete va avea loc în curând și spune că are câte cinci nume pentru fiecare funcție

11:59Economie
Reforma lui Bolojan trece prin OUG. Dispar mii de posturi de șefi, sporurile se taie, instituțiile se comasează

08:49Actual
Cum a ajuns Mirabela la tribunal din cauza lui Nicușor Dan. Una dintre cele mai ciudate situații în care a fost implicat cuplul prezidențial s-a consumat în fața judecătorilor

13:57Politica
Liberalul care anunță ruptura coaliției. Acuzații serioase lansate în direcția aliaților social-democrați

14:15Actual
Cod portocaliu de ninsori în București: Strat de 50 de centimetri și viscol năprasnic

11:55Actual
Transformarea care are în prim-plan primul hipermarket din România. Carrefour Militari, de la o locație luată cu asalt, la o parcare goală

07:58Social
Trufandaua de pe tarabele din Obor. Bucureștenii se înghesuie să cumpere produsele

15:05Actual



