„Uitați așa arată un fake news prost făcut și distribuit de către un ministru din Guvernul României.
Dar să le luăm pe rând:
1. Pensiile s-au plătit, în Guvernarea PSD, între 1 și 15 ale lunii.
2. Violeta Alexandru a demarat procedurile nu pe 28 ale lunii trecute, ci pe 8 ale lunii curente.
3. Pensiile nu au ajuns nici azi la toți pensionarii.
4. La ultima poziție din grafic, Violeta Alexandru a scris că, pe vremea PSD, Poșta primea banii pe 1 ale lunii, că livrarea dura 10 zile lucrătoare, dar ca ea se finaliza pe... 20 ale lunii. Păi, doamnă, 1 cu 10 nu fac 20!
Ca de aia nu reușiți să plătiți nici pensiile la timp, că, la dvs., 1+10=20!
Ah, și vedeți că nu ați plătit nici alocațiile copiilor și nici indemnizațiile de creștere a copilului!”, spune Vasilcoiu.
Vasilcoiu face referire la postarea ministrului Muncii, Violeta Alexandru, referitoare la pensii.
„Pensiile - unii cu vorba ca să capitalizeze electoral, eu cu fapte
Având banii în cont, am cerut săptămâna trecută băncilor să dea drumul plăților. Ele plăteau la 2 zile după ce intrau banii. Acesta este sistemul moștenit de la PSD. Dacă această a doua zi cădea în week-end, plăteau după week-end. Am considerat important ca pensionarii să primească pensiile vineri, din moment ce băncilor le intraseră banii de joi. Unele sucursale ale băncilor au afirmat că plătesc luni, pentru motivul mai sus invocat. Nu am fost de acord din moment ce aveau banii în cont. Celor despre care am știut, le-am transmis că nu văd motiv pentru care dau drumul la plăți în ultimul interval și nu în primul. Dacă facem un efort pentru pensionari, îl facem toți. Astăzi am tras linie și am văzut cine a plătit și cine nu. Mâine am convocat o discuție și voi lua decizii.
Vă spun cinstit, pe PSD pare să îl deranjeze că lucrurile se mișcă repede. Ar dori să am întârzieri ca să aibă ce comenta. Se bucură de orice ocazie care îmi creează dificultăți și, implicit, ca să spunem lucurilor pe nume, ei de fapt se bucură când suferă pensionarii. Cât cinism!
La Poștă, lucrurile se mișcă altfel decât în cazul plăților pe card. Personal încurajez pensionarii să ia în considerare primirea banilor pe card (sigur, nu este nimeni absurd, sunt zone rurale în care această posibilitate este astăzi, din considerente tehnice, inaplicabilă). Încurajez, nu condiționez!
Poșta a început plata pensiilor. Imediat ce a primit banii (și banii nu au putut fi primiți decât după ce s-a încheiat luna decembrie și a început ianuarie). S-a lucrat și în week-end în rural, se continuă cu toată forța din această dimineață.
În paralel, alături de noul Președinte al Casei Naționale de Pensii Publice, Laurențiu Țenț se parcurg toate contractele Casei pentru plata pensiilor. Ne uităm, alături de juriști, la termene de plată după intrarea banilor în cont, la comisioane, acolo unde există. Ce mă interesează pe mine: să ajungă banii cât mai repede la pensionari! În această lună, după sărbători și după cum voi decide, și în viitor.
Le rezolvăm pe toate. Când sunt probleme, ele sunt generate de procedurile greoaie lăsate de ei sau de cei care îi servesc astăzi din sistem și care fac orice ca să genereze probleme.
Revin cu informarea pentru prestațiile sociale pe măsură ce sunt centralizate informațiiile”, a scris, luni, pe Facebook, Violeta Alexandru.
Vezi și
EXCLUSIV Lovitură de teatru! O bancă cu peste un milion de clienți nu a plătit pensiile românilor! Reacția ministrului Muncii
Cutremur la vârful scenei politice! Ludovic Orban, ‘împins pe scări’! Klaus Iohannis ar fi bătut palma pentru un nou prim-ministru
Polițiștii se reped la Marcel Vela: Procedează precum Carmen Dan! Operațiune demarată în week-end

















