Creşterea salariilor medicilor a majorat cheltuielile Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) cu 15% în primele şase luni din 2018.
„Cea mai mare diferenţă provine inclusiv din faptul că există creşteri salariale. Creşterile salariale care se plătesc de la începutul acestui an reprezintă una dintre cele mai mari ponderi în cheltuielile pe care noi le realizăm anul acesta, de acolo rezultă o bună parte din diferenţă“, a spus pentru ZF Răzvan Vulcănescu.
Cei mai mulţi bani au ajuns la spitale, circa 5 mld. lei, dar şi în plata salariilor medicilor, pentru care au fost cheltuiţi 3,5 mld. lei din bugetul CNAS.
Veniturile medicilor şi ale asistentelor au crescut şi chiar s-au dublat în anumite cazuri, după creşterile succesive ale veniturilor din sănătate. ZF a prezentat cazurile câtorva spitale judeţene în care media salariilor a ajuns la 8.500 de lei net pentru un medic şi 5.000 de lei pentru o asistentă. CNAS are de gestionat anul acesta un buget de 34 mld. lei (7,3 mld. euro), în creştere cu 17% faţă de anul anterior şi mai mare cu 50% faţă de anul 2015. În continuare însă nu se văd rezultatele sumelor mai mari din sănătate. Plafoanele pentru analize medicale şi investigaţii se termină din primele zile ale lunii. Accesul pacienţilor la servicii medicale nu s-a îmbunătăţit, biletul de trimitere nu garantează realizarea analizelor medicale sau a investigaţiilor recomandate de medic.
Vezi și
EXCLUSIV! PNL reacționează, după dezvăluirile făcute de Victor Ciutacu! Ce spune despre Ilie Gâzea, bătrânul decedat după protestul #Rezist Diaspora
Dezvăluire explozivă! Primul ministru care ar putea zbura din Guvernul Dăncilă – Jocuri de culise halucinante
EXCLUSIV! Nereguli grave, depistate la cel mai cunoscut festival din România! Ce important om politic le-ar fi dat „avizul” comercianților ilegali


















